case pentru 10 familii din Beius prin Habitat pentru Umanitate

21.06.2013 12:52

Aproape o întreagă şcoală din Irlanda, elevi de 16-18 ani însoţiţi de profesori, se mută la Beiuş pentru o săptămână la sfârşitul lunii iunie ca să construiască 10 case împreună cu Habitat pentru Umanitate şi alături de 10 familii în nevoie de o locuinţă simplă, decentă şi sănătoasă în cadrul unui proiect inedit!

La sfârşitul lunii iunie 2013, 250 de voluntari, majoritatea actuali şi o parte din foştii elevi ai şcoalii Wesley College, vor lucra timp de o săptămână la Beiuş pentru a construi 10 case pentru tineri şi familii în nevoie de o locuinţă trainică. Organizăm acest eveniment pentru a da o şi mai mare valorare celor 10 ani de parteneriat între Habitat Beiuş şi Wesley College şi am decis să marcăm momentul prin construirea a 10 locuinţe în doar 5 zile.
    Casele vor fi ridicate în minicartierul construit de Habitat pe strada Traian colţ cu Plopilor pe terenul acordat de Consiliul Local Beiuş în urma cu trei ani. Piatra de temelie a fost pusă deja în 2012 când coordonatorul voluntarilor de la Wesley şi sufletul acestui proiect, reverendul Nigel McKey, alături de primarul Beiuşului, Adrian Domocoş şi membrii din conducerea Habitat au luat parte la ceremonie.

Eenimentul Build the Wesley Way are ca scop pe lângă construirea propriu-zisă a 10 locuinţe în 5 zile şi promovarea valorii implicării sociale a tinerilor, iar în acelaşi timp vom trage un semnal de alarmă asupra problemei locuirii precare din România. Pentru realizarea acestui eveniment căutăm să unim energiile mai mulţi „actori” importanţi:
    1. Habitat pentru Umanitate Beiuş care doreşte să-şi atingă ţelul, ca nicio familie să nu mai locuiască în condiţii improprii;
    2. Primăria municipiului Beiuş care şi-a propus ca în următorii 4 ani alături de Habitat să facă din Beiuş primul oraş din România care să se poată mândri că a eradicat locuirea sărăcăcioasă;
    3. Tinerii de la Wesley College din Dublin care de 10 ani participă la proiectele Habitat pentru Umanitate Beiuş şi au pus umărul ajutând 21 de familii cu venituri reduse să locuiască în condiţii decente;
    4. Companii locale, naţionale şi internaţionale care participă cu voluntari, financiar sau cu materiale de construcţii în cadrul proiectelor Habitat;
    5. Mass-media locală sau naţională care promovează de ani buni proiectele asociaţiei şi face ca efortul tuturor „actorilor” să fie vizibil şi auzit;
    6. Biserica prin preoţii, pastorii şi alţi slujitori ai ei care de fiecare dată când a avut ocazia şi-a oferit sprijin spiritual, material sau forţa de muncă pentru ajutorarea celor nevoiaşi;
    7. Politicienii bihoreni care şi-au unit periodic energiile într-un scop nobil, contribuind financiar, dar şi punând mâna pe uneltele de lucru ca voluntari pentru a fi un exemplu pentru ceilalţi;
    8. Familiile ce se află în programul Habitat, care şi-au unit forţele şi, alături de cei care i-au ajutat, au reuşit să rupă cercul vicios al locuirii precare şi să fructifice şansa pe care au primit-o;
    9. Voluntarii, incluzand echipa din SUA calită în evenimente mari ca Jimmy Carter Work Project,  întotdeauna dornici să pună umărul la ajutorarea celor care au nevoie de sprijin.

Chiar dacă beneficiarii direcţi ai proiectului sunt familiile care se vor muta în locuinţele construite între 24-28 iunie, pe lângă aceştia sunt mulţi alţii care au de câştigat pentru că au participat la acest proiect. Autorităţile locale (Primăria şi Consiliul Local) scapă de presiunea pe care 10 familii ar fi făcut-o constant pentru a fi sprijinite să obţină o locuinţă din partea statului. Comunitatea locală interacţionează cu sutele de voluntari şi participanţi în proiect legându-se noi prietenii şi rezultând multe amintiri frumoase. Micile afaceri au o mulţime de noi clienţi sau consumatori. Voluntarii şi familiile care primesc locuinţele trec printr-o experienţă unică în viaţă care le oferă o nouă perspectivă asupra valorilor umane. Companiile implicate beneficiază de o bună imagine datorită asocierii numelui lor cu acest eveniment frumos şi mult mediatizat. Politicienii îşi îmbunătăţesc radical imaginea şi au şansa să arate că nu doar vorbesc, ci fac şi lucruri concrete, practice. Mass-media are ocazia să prezinte un eveniment inedit prin particularitatea că un grup lărgit de elevi de 16-18 ani sunt capabili să relizeze un asemenea proiect într-un timp atât de scurt.

În urmă cu 10 ani, în anul 2003, undeva la mijlocul lunii aprilie, la Beiuş sosea un grup de 21 elevi şi profesori din Irlanda de la şcoala Wesley College din Dublin. Ei au ales să-şi petreacă vacanţa de Paşti într-un mod diferit faţă de colegii lor şi anume să ajute familiile nevoiaşe din Beiuş să locuiască în condiţii mai bune. Astfel, ei au devenit pionieri în Europa, fiind printre primele şcoli care se alătură programului Habitat pe termen lung. Au revenit an de an în România, iar până în prezent au ajutat 21 de familii să locuiască în condiţii decente şi sănătoase. Dar ei nu s-au oprit aici, ci au prezentat modelul lor şi altor şcoli, care apoi au descoperit uriaşul potenţial pe care-l oferă o experienţă de voluntariat alături de Habitat şi câte beneficii pot avea elevii implicaţi într-un astfel de proiect.
    Datorită parteneriatului cu Wesley College, în 2004 Habitat Beiuş organizea prima construcţie accelerată doar cu forţe proprii, adică în numai 5 zile ridică şi finalizează o casă la cheie. De atunci, an de an, acest tip de proiecte s-au înmulţit şi au făcut ca asociaţia Habitat pentru Umanitate Beiuş să primească recunoaştere la nivel internaţional pentru organizarea unor astfel de evenimente de construcţie rapidă.

Build the Wesley Way - rezumat

Locaţia:  Beiuş.
Beneficiari: 10 familii din Beiuş, dintre care 3 în baza parteneriatului cu autorităţile locale ce au atribuit terenul.
Cost proiect: 200.000 EURO
Echipe de voluntari străini: Da, 250 de voluntari de la şcoala Wesley College din Dublin + 14 din USA între 24 - 29 iunie.
Deschis pentru voluntari locali: Da, 10-25 voluntari/zi în preeveniment şi 10-15 voluntari/zi în eveniment doar în zilele de marţi 25 iunie şi miercuri 26 iunie
Durată proiect: 1 februarie - 29 iunie (între 24-29 iunie are loc evenimentul de construcţie accelerată)
Oportunitate recunoaştere, promovare sponsori: Da, foarte mare, inclusiv la nivel naţional!
Descriere pe scurt: În 2003 au sosit la Beiuş primii voluntari dela Wesley College din Irlanda când au lucrat în cadrul proiectului Casa de Paşti. Au avut o experienţă atât de bună încât au revenit şi în anul următor lucrând tot la o Casă de Paşti. Deja în al treilea an ei singuri au finanţat şi au construit Casa de Paşti. Apoi au repetat isprava an de an. În 2013, pentru a marca cei 10 ani de parteneriat, ei au decis să revina cu 250 de voluntari, majoritatea elevi de 16 - 18 ani, şi să construiască 10 case într-o săptămână.
Finanţare: Voluntarii finanţează cea mai mare parte a proiectului, Habitat Beiuş contribuie cu resurse proprii, dar încă mai avem nevoie de 40.000 EURO fie cach fie în materiale de construcţie!

Sursa:habitatbeius.ro

Fot:habitatbeius.ro