14 masuri in noul PNDR

23.09.2013 15:28

 Noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) va fi compus din 14 măsuri, iar priorităţile vor fi investiţiile în fermele zootehnice şi în industria alimentară românească, dar şi sprijinirea tinerilor care vor să investească în agricultură, a anunţat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) Achim Irimescu.

 “Am stabilit 14 măsuri pe noul PNDR, deşi eu am sperat să fie numai 11, pentru că ideea de bază este să reducem mult birocraţia şi numărul măsurilor pentru a ne concentra doar pe acelea care pot dezvolta cu adevărat mediul rural din România. În prezent, numărul măsurilor este de 24, iar reducerea este de 10 măsuri. Va fi mai uşor şi pentru agenţia de plăţi, dar şi pentru fermieri, în contextul în care avem nişte obligaţii pentru repartizarea celor 7,14 miliarde de euro. Dorinţa mea este să susţinem cât mai mult sectorul zootehnic, ca să mergem cât mai mult pe produse cu valoare adăugată mare. Noi exportăm cereale în loc să le utilizăm la creşterea porcilor şi importăm masiv purcei şi carne de porc. După anul 2011, România a devenit al cincilea exportator european de cereale, ceea ce pentru mine nu este un motiv de laudă, pentru că una este să exporţi o tonă de grâu cu 200 de euro şi alta o tonă de carne de porc cu 1.500 de euro”, a spus Irimescu.

 Acesta a menţionat că noul Program va susţine, în primul rând, măsurile destinate tinerilor, iar în cel de-al doilea, măsurile de investiţii în ferme şi în industria alimentară, acestea fiind urmate de cele destinate investiţiilor în infrastructura rurală. “Venim până la sfârşitul lunii octombrie cu un prim proiect ca să ne consultăm public cu potenţialii beneficiari ai programului, respectiv cu fermieri, consultanţi, instituţii, iar pe 1 ianuarie 2014 să ne ducem la Comisie cu un program destul de bine pus la punct pentru începerea negocierilor”, a adăugat oficialul MADR.

 PNDR este instrumentul prin care se acordă fonduri europene nerambursabile pentru investiţiile private şi publice care vor asigura dezvoltarea satelor din România. Alocarea totală prin PNDR din fonduri europene a fost de 8,12 miliarde de euro pentru perioada 2007 - 2013, însă pentru viitoarea programare 2014 - 2020, României i-a fost redusă alocarea financiară cu un miliard de euro, până la circa 7,1 miliarde de euro. sursa: Agerpres