agricultura, problema globala

25.01.2014 09:42

 

Problema dezvoltării agriculturii nu este una locală sau regională, ci una globală, a declarat joi, la Chișinău, comisarul european pentru agricultură Dacian Cioloș, în cadrul primei conferințe a miniștrilor agriculturii din țările Parteneriatului Estic și ale Uniunii Europene.

 Potrivit acestuia, politica comună în agricultură este un fundament pentru conceptul construcției europene, iar această experiență poate fi preluată și de statele vecine. Cioloş a vorbit și despre noul Program European de Vecinătate pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (ENPARD). 

 Prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă a remarcat că agricultura este una din cele mai importante ramuri ale economiei țării sale, care asigură aproximativ 40% din exporturi, iar în acest domeniu și în cele conexe este angajat un procent de aproximativ 45% din totalul forței de muncă. Agricultura Republicii Moldova se confruntă cu un șir întreg de provocări, printre care lipsa de tehnologii moderne și necesitatea sporirii competitivității. 

 La Chișinău se desfășoară prima reuniune comună a miniștrilor agriculturii din statele membre ale UE și ale Parteneriatului Estic. Ministrul agriculturii de la Chișinău, Vasile Bumacov, a anunțat că la eveniment participă delegații din 24 de state, precum și reprezentanți ai unor organizații internaționale. La reuniune participă și ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.  sursa: Agerpres