APDRP pe retele sociale

10.10.2013 09:04

 Experţii Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) vor răspunde solicitărilor sau sugestiilor venite din partea potenţialilor beneficiari ai fondurilor europene nerambursabile şi prin intermediul reţelelor de socializare, anunţă Agenţia printr-un comunicat de presă.

 “Experienţa a dovedit că, pe lângă spiritul antreprenorial de care dau evidentă dovadă, beneficiarii PNDR sunt persoane dinamice, cu apetit pentru informare şi dialog. Cum este şi firesc, nu de puţine ori sugestiile beneficiarilor noştri s-au materializat în modificări ale procedurilor de lucru.  De aceea, unul dintre motivele care stau în spatele prezenţei Agenţiei pe reţelele de socializare este de a le oferi noi spaţii pentru dialog, pentru schimb de opinii şi, bineînţeles, pentru o comunicare personalizată” a declarat George Turtoi, directorul general al APDRP.

 Astfel, începând de luni, APDRP va comunica cu beneficiarii despre accesarea fondurilor europene nerambursabile pentru modernizarea şi dezvoltarea spaţiului rural prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală prin cele două conturi create pe reţelele de socializare Facebook şi Twitter.  (agroinfo.ro)