avem legume, n-avem piata de desfacere

18.07.2013 11:13

Avem cei mai entuziaşti producători de legume, însă nu avem încă reţele de colectare şi de desfacere suficient de prezente pentru a prelua în întregime producţiile obţinute, a spus preşedintele Comisiei prezidenţiale pentru Agricultură, Valeriu Steriu în cadrul unui interviu. 

 Întrucât este cunoscut faptul că un sector cu probleme este cel al legumelor şi fructelor, pentru că importăm destul de mult, iar fermierii noştri nu reuşesc să se asocieze ca să îşi vândă produsele în supermarketuri, Valeriu Steriu a precizat că „cel mai important aspect îl reprezintă abordarea acestui sector pe întregul filierei şi nu doar a producţiei. Avem cei mai entuziaşti producători la Matca sau la Izbiceni în Olt, care însă nu au încă reţele de colectare şi de desfacere suficient de prezente pentru a prelua în întregime producţiile obţinute. Acest lucru împiedică şi dezvoltarea mai departe a acestora în ritmul dorit de fermieri care ştiu că pot produce mai mult. Un impediment îl reprezintă încă şi politicile fiscale actuale (dar şi TVA de 24%) ce descurajează orice asociere a fermierilor”, a spus Valeriu Steriu.

 Potrivit acestuia, în legumicultură şi în pomicultură se munceşte mult, dar se şi riscă an de an din cauza intemperiilor. “În acest sens ar trebui ca viitorul Fond Mutual susţinut de UE şi de Guvern şi de fermieri să genereze mai multă încredere în lansarea producţiei. Pentru pomicultură există chiar un subprogram al PAC construit special pentru a putea înlocui actualele plantaţii îmbătrânite”, a adăugat Steriu.     sursa: Agerpres