Bihorul a fost printre județele care au primit cei mai mulți bani de la buget

02.12.2013 17:19

 In anul 2011, cele mai recente date analizate de Institutul Național de Statistică, cea mai mare subvenție a mers către Municipiul București și a avut o valoare de 314,3 milioane de lei (71,4 milioane euro), iar cea mai redusă subvenție de la bugetul de stat pentru un județ s-a cifrat la 51,4 milioane de lei (circa 11,6 milioane euro), alocată județului Ialomița.

 Astfel, Capitala ocupă primul loc în topul celor mai mari subvenții primite de la bugetul de stat și de la alte bugete, în condițiile în care Bucureștiul, orașul cu cea mai mare populație, cele mai mari venituri și cele mai mari cheltuieli.

Al doilea loc în clasamentul județelor cu cele mai mari subvenții primite de la centru este ocupat de județul Constanța, care a primit o sumă de 285,9 milioane de lei (aproximativ 65 milioane de euro), în completarea bugetului propriu. Pe poziția a treia s-a situat, potrivit cifrelor finale pe anul 2011, publicate de Institutul Național de Statistică (INS) și Curtea de Conturi, județul Brașov, către care a fost direcționată o sumă de aproape 267 milioane de lei (circa 61 milioane euro).

 Pe locurile patru și cinci s-au plasat județele Bihor, cu subvenții de la bugetul central de 262 milioane de lei, și, respectiv, Prahova, care a primit subvenții de 219 milioane de lei.

 Dintre primele 20 de județe care au primit cele mai mari subvenții de la bugetul de stat în anul 2011, aproape jumătate sunt din vestul, nord-vestul și centrul țării. (money.ro)

Înapoi