Bute batut de Pascal

19.01.2014 10:22

 

 Lucian Bute a fost batut clar, duminica dimineata, de Jean Pascal.
 Pugilistul cu origini haitiene s-a impus la puncte, dupa 12 runde. Decizia a fost unanima din partea celor trei arbitri: 116-112, 117-110, 117-111.
 In fata a peste 20 de mii de spectatori, care au umplut pana la refuz Bell Centre din Montreal, boxerul nostru a aratat un box ezitant si lipsit de vlaga. Bute a parut ca ii e frica sa loveasca pentru a nu fi surprins descoperit.
 Bute a reusit sa-l puna in dificultate pe Pascal abia in ultima runda. Pana atunci, Pascal, care in urma cu 4 ani l-a batut de doua ori pe Adrian Diaconu, s-a distrat cu boxerul nostru si a asteptat decizia fara niciun fel de emotii.
 In urma acestei infrangeri, a doua din cariera, dupa cea cu Carl Froch din 2012, Lucian Bute a pierdut centura NABF la categoria semigrea si a ratat sansa de a pune mana pe centura WBC Diamond.
 Cei doi boxeri vor primi cate doua milioane de dolari in urma acestei lupte. (ziare.com)