camerele agricole

28.08.2013 10:16

 Camerele Agricole sunt extrem de importante, obiectivul fiind să fie ale fermierilor pentru fermieri, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Alba Iulia, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.

„Camerele agricole sunt extrem de importante, cred eu, în viaţa agriculturii româneşti de acum în perspectivă, ele sunt prezente în mai toate ţările europene. Ca ministru al Agriculturii au reprezentat pentru mine o prioritate”, a afirmat Daniel Constantin, amintind că, în 2012, imediat ce a fost numit ministru, camerele agricole au fost aprobate de Parlament.

Şeful MADR a precizat că, într-adevăr, ele au fost modificate după aceea printr-o ordonanţă de urgenţă. „Am ţinut, deşi au fost foarte multe discuţii, ca ele să rămână organizaţii nonguvernamentale ale fermierilor, care să lucreze pentru fermieri. În forma finală, eu cred că ele sunt foarte bine definite şi cred că cea mai importantă luptă (...) a fost câştigată. Nu sunt structuri ale statului, sunt structuri ale fermierilor, care sunt conduse de fermieri”, a declarat ministrul Agriculturii.

Acesta a menţionat că „modalitatea în care se vor organiza alegerile reprezintă totuşi ceva ce ar putea fi îmbunătăţit”. sursa: Agerpres