cartofii, tot mai scumpi

04.12.2013 10:05

 Anul acesta, recolta de cartofi a fost bogată, însă fermierii români nu dispun de spații de depozitare, astfel că au vândut cantități importante direct de pe bucată, inclusiv exportatorilor. Așa se face că stocurile pentru această iarnă sunt mici, iar cei care le controlează pot ridica prețul până la peste 4 lei/kilogram.
 Din cauza secetei, în 2012 producţia de cartofi a fost mică. Producţia medie s-a cifrat la 9 tone la hectar. Mulţi fermieri s-au reorientat către alte culturi, astfel că suprafaţa cultivată s-a diminuat în 2013. Însă, anul acesta producţia a fost bună, de circa 15-16 tone în medie la hectar. Firmele care au folosit sămânţă de calitate au obţinut chiar şi 25-30 de tone la hectar, potrivit vicepreşedintelui Federaţiei Naţionale Cartoful din România, Romulus Oprea.

 Cum în restul Europei s-au înregistrat recolte mici de cartoFi, producătorii autohtoni au profitat de cererea mare şi au exportat mii de tiruri în Grecia, Bulgaria, Ungaria sau Polonia, mai ales că firmele care au preluat marfa si au plătit imediat. În plus, fermierii români nu dispun de spaţii de depozitare a mărfii. Numai că, în condiţiile creşterii exporturilor, cantitatea de cartofi din producţia internă disponibilă spre consum s-a redus considerabil, astfel că preţurile din supermarketuri ar putea ajunge la peste 4 lei/kilogram, potrivit producătorilor. 
 Statistica oficială arată o creştere substanţială a preţurilor la cartofi. Cartofii şi ouăle s-au scumpit cel mai mult în luna octombrie faţă de septembrie 2013, cu 8,91%, respectiv cu 8,75%, în timp ce ieftiniri au fost înregistrate la fructe proaspete cu 3,12%, la citrice şi fructe meridionale şi la fructe şi conserve din fructe cu 2,94%, potrivit ultimelor date publicate de Institutul Naţional de Statistică. Cum în România consumul mediu pe cap de locuitor se situează la 90 de kilograme, scumpirea va afecta direct întreaga populaţie. EVZ.ro