cel mult 11 euro pe cap de ovina

09.10.2013 18:32

Crescătorii de ovine vor putea primi subvenţii din bugetul naţional pentru un număr de circa 8,5 milioane ovine, cu toate că solicitările oierilor în funcţie de cererile depuse vizau 9,3 milioane de capete.

 „APIA a verificat în ultimii 5 ani peste peste 90% din efectivele de ovine din România şi în exploataţiile unde au fost găsite nereguli, unde animalele nu erau bine crotaliate sau nici nu au fost găsite, nu au fost luate în calcul pentru plată. Estimăm că în urma controalelor, din cele 9,3 milioane de capete pentru care s-au solicitat plăţi complementare directe din bugetul naţional vor fi eligibile în plată doar în jur de 8,5 milioane de ovine”, a declarat, marţi, directorul general al APIA, Dorel Benu.
 Şeful APIA a precizat că în aceste zile se va decide prin Hotărâre de Guvern valoarea subvenţiilor acordate crescătorilor, dar în mod sigur nu va depăşi 11 euro pe cap de animal, în condiţiile în care suma totală alocată este de circa 75 de milioane de euro.
“Plăţile vor fi acordate în 2014, pentru că sunt incluse în bugetul anului viitor, până atunci fermierii pot lua credite din banca destinate în acest scop. În aceste zile se va decide prin Hotărâre de Guvern cuantumul acordat pe cap de animal. Din datele deţinute în momentul actual, suma totală alocată nu poate depăşi 75 de milioane de euro, adică cel mult de 11 euro pe cap de animal”, a spus Benu.
 Cu privire la subvenţia pe cap de animal bovine, Benu a precizat ca la APIA se primesc cererile pentru plată, iar ulterior vor demara controalele administrative în baza de date, data de referinţă referitoare la numărul de animale deţinut în exploataţie fiind 1 ianuarie 2013. 

 “Cred că modificările pe care le-am adus prin schimbarea datei de referinţă referitoare la numărul de animale deţinut în exploataţie, respectiv 1 ianuarie 2013, şi nu ianuarie 2008, va reduce efective de bovine în plată. Până cum aveam 1,3 milioane capete. APIA primeşte cererile pentru plată, iar ulterior vor demara controalele administrative în baza de date”, a mai spus directorul general al APIA.
 Potrivit ministrului Agriculturii, sistemul de plată la bovine a fost contestat de mulţi crescători, întrucât APIA se raporta la nivelul de efective din ianuarie 2008. Numărul de cereri prin care se solicită prima pe cap de animal din cadrul plăţilor naţionale directe complementare din sectorul zootehnic a crescut cu 9,42% în 2013, faţă de 2012. În cadrul Campaniei de primire a cererilor de solicitare a primei pe cap de animal din cadrul plăţilor naţionale directe complementare - sector zootehnic, speciile ovine şi caprine, au fost depuse 59.587 cereri, aferente unui efectiv de 9.363.000 de animale.
Numărul de animale declarat la APIA trebuie menţinut în exploataţie la adresa menţionată în cerere pe perioada de retenţie până la data de 3 august 2013, iar cererea urmează să fie vizată de asociaţiile crescătorilor de ovine/caprine legal constituite.   Sursa: Agerpres