China a acceptat sa negocieze cu UE

31.07.2013 09:00

 China a acceptat să poarte negocieri cu Uniunea Europeană pentru a rezolva disputa bilaterală privind presupusele practici comerciale neloiale folosite în exportul de vinuri europene pe piaţa chineză, a anunţat comisarul european pentru comerţ, Karel De Gucht.

 Ministerul chinez al Comerţului a anunţat în iunie a.c. că va începe o anchetă, cu durata de un an, cu privire la vinurile importate din Uniunea Europeană (UE), după ce industria naţională a semnalat că băuturile europene “intră pe piaţă prin practici neloiale, precum dumpingul sau subvenţiile”.

 Investigaţia autorităţilor chineze este abia la început, aşadar “există o marjă de timp pentru discuţii între producătorii europeni şi cei chinezi. Guvernul chinez a promis că va facilita desfăşurarea acestor tratative”, a precizat comisarul european.

 În anul 2012, valoarea vinurilor exportate de UE în China este a fost de 763 de milioane de euro, echivalentul a 8,6% din totalul exporturilor comunitare de vinuri. Principala ţară exportatoare a fost Franţa, cu 564 de milioane de euro, urmată de Spania şi Italia, cu 98 şi respectiv 77 milioane de euro.  sursa: Agerpres