chinezii vor sa construiasca un `Titanic`
14.01.2014 08:55
Chinezii vor construi un parc tematic ce va avea ca element principal un vas reprodus la scara reala dupa celebrul Titanic, scufundat in urma cu mai mult de un secol, in Atlanticul de Nord.
Dezvoltatorii parcului neaga insa ca atractia respectiva ar insemna lipsa de compasiune fata de cei care au murit in dezastru, scrie Mirror.
Titanicul la scara reala va "simula" scufundarea vaporului, replica va costa 165 de milioane de dolari, iar tehnologia de simulare va permite catorva sute de oameni, simultan, sa vada cum era pe celebrul vas ce a devenit o epava.
Parcul tematic va fi construit in provincia Sichuan, care nu are deschidere la mare si care se afla la 1.500 de kilometri distanta de orice ocean.
Su Shaojun, presedinte al Seven Star Energy Investment Group, care finanteaza proiectul, a explicat in ce consta aventura pe noul Titanic, care ar trebui sa fie gata in anul 2016.
"Atunci cand nava loveste aisbergul, se va zgudui, se va rasturna. Oamenii vor simti cum vine apa folosind efecte de sunet si de lumina. Vor gandi 'Apa ma va ineca, trebuie sa scap cu viata'", a spus Su Shaojun.
Nu mai putin de 1.517 oameni au murit, in aprilie 1912, cand Titanicul s-a scufundat.
Constructia parcului tematic, care va avea si o plaja, un cinematograf 6D, precum si replici ale unei biserici din Venetia si ale unor castele europene, va incepe in acest an. (ziare.com)
———
Înapoi