fermierii pot plati impozitul la primarii

19.10.2013 09:24

Agricultorii vor achita impozitele în numerar la primărie, în cadrul unui departament de specialitate, dacă nu există în localitate o unitate fiscală şi dacă s-a încheiat un protocol în acest sens între primărie şi direcţia regională a finanţelor publice de care aparţine localitatea, informeaza Mediafax.

 Posibilitatea de a achita impozitele pentru veniturile agricole la primării, în cazul în care nu există o unitate ANAF în localitate, a fost adoptată la sfârşitul lunii august prin ordonanţă de Guvern, însă procedura de încasare şi virare a contribuţiilor la bugetul de stat şi cel al asigurărilor sociale trebuie aprobată prin ordin comun al ministrului Finanţelor Publice şi cel al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. (Mediafax)