fructe in scoli

18.10.2013 09:24

 Guvernul a aprobat, în 16 octombrie 2013, alocarea a 38,6 milioane lei din bugetul naţional pentru implementarea Programului „Fructe în școli” în anul şcolar 2013-2014. La această sumă se adaugă 22,7 milioane lei din fonduri alocate de Uniunea Europeană.

 Bugetul total al Programului pentru anul şcolar în curs este de aproximativ 61,3 milioane lei: 22,7 milioane lei - fonduri UE, care vor fi alocate de la bugetul de stat şi rambursate, în 2013, de UE, iar restul de 38,6 milioane lei - co-finanţare publică şi cheltuieli, altele decât cele eligibile, din bugetul naţional, informează Ministerul Agriculturii.

 Actul normativ prevede distribuirea gratuită de mere către elevii din clasele pregătitoare şi clasele I-VIII, în limita valorii zilnice de 0,37 lei/elev, pentru o perioadă de 85 de zile. Pentru anul şcolar 2013-2014, numărul total al elevilor din clasa pregătitoare şi clasele I-VIII (public şi privat) este de 1.771.43.

 Ca și în anul școlar precedent, în cadrul Programului sunt prevăzute şi măsuri adiacente recreativ-educative care constau în vizite la ferme şi staţiuni de cercetare pomicolă, la expoziţii şi târguri de profil, la zilele recoltei, concursuri tematice cu premii care să contribuie la dezvoltarea competenţelor elevilor prin activități de grădinărit.

 Potrivit Hotărârii aprobate de Guvern, pentru anul şcolar 2013-2014, cheltuielile necesare implementării programului de încurajare a consumului de fructe în şcoli se împart astfel:

Costuri cu distribuţia merelor:
În anul 2013: 1.771.431 elevi x 0,37 lei/elev x 30 zile (11 noiembrie – 20 decembrie) = 19.662.884,1 lei
În anul 2014: 1.771.431 elevi x 0,37 lei/elev x 55 zile (6 ianuarie – 28 martie) = 36.048.620,85 lei

Costuri cu implementarea măsurilor adiacente:
În anul 2013: 19.662.884,1 lei x 10% = 1.966.288,41 lei
În anul 2014: 36.048.620,85 lei x 10% = 3.604.862,09 lei

În situaţia în care fondurile necesare pentru distribuţia merelor nu sunt disponibile în anul 2013, distribuţia gratuită a fructelor către elevi se aplică începând cu luna ianuarie 2014, mai prevede documentul aprobat de Guvern.  (agroinfo.ro)