infiintarea fondurilor mutuale

12.08.2013 11:51

Ministerul Agriculturii a finalizat partea legislativă de înfiinţare a fondurilor mutuale. Potrivit ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, fermierii care îndeplinesc condiţiile pot solicita acreditarea.

„Începând de astăzi, fermierii care îndeplinesc condiţiile, organizaţiile non guvernamentale care îndeplinesc condiţiile prevăzute de legislaţie, pot veni să solicite acreditarea de la Ministerul Agriculturii. În ceea ce priveşte condiţiile, ei trebuie să deţină 30% din suprafaţa arabilă a României. Practic, dacă ne luăm după acest procent nu putem avea în România mai mult de trei fonduri mutuale”, a spus Daniel Constantin.
 Şeful MADR a precizat că ar fi ideal să existe doar un fond mutual care să acopere o suprafaţă cât mai mare şi la care să adere toţi fermierii. „Sigur că m-aş bucura ca ministru să avem un singur fond mutual care să acopere o suprafaţă cât mai mare şi la care să adere toţi fermierii. Aici mă refer la principalele asociaţii de fermieri sau la fermieri în mod individual. Deja au fost discuţii constructive în această perioadă. Chiar LAPAR a avut o serie de consultări cu conducerea MADR şi a apreciat efectele pe care le-ar putea avea aceste fonduri mutuale, fiind primele instrumente care despăgubesc pentru anumite calamităţi pe care le pot avea fermierii cu exact procentul care generează pierderile de venit”, a precizat ministrul Agriculturii.
 Daniel Constantin a menţionat că un alt criteriu se referă la faptul că fondul mutual trebuie să aibă acoperire naţională şi să vizeze toate sectoarele de producţie.    Sursa: Agerpres