lista neagra a fermierilor

24.03.2014 11:53

 

Fermierii care nu fac parte din categoria celor activi vor fi incluşi pe o listă neagră şi nu vor mai beneficia de plăţi directe. Declaraţia a fost făcută miercuri de Daniel Constantin, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, la un seminar de specialitate.

 “Se introduce un nou concept, conceptul de fermier activ, astfel încât nu mai pot beneficia de plăţi directe decât acei fermieri care înregistrează şi lucrează în agricultură. Exemple sunt numeroase, consiliile locale, aeroportul nu ştiu care din Bucureşti sau din alte zone care până acum cel puţin pe pajişti, pe administrarea corectă în bune condiţii agricole şi de mediu a pajiştilor primeau aceste plăţi directe. Ne mai fiind fermieri activi, şi vom avea o listă neagră, să îi spunem aşa, de instituţii, de categorii care nu vor mai putea primi plăţile pe suprafaţă. Nu este o categorie foarte mare astfel încât să creeze probleme. Mai mult acest lucru cred că aduce avantaje pentru cei care lucrează în agricultură”, a spus Daniel Constantin.
 Potrivit şefului MADR, lista nu a fost încă făcută şi nici conceptul de fermier activ nu a fost definit. “În momentul de faţă există un început de listă neagră, pentru că nu este definiţie nici europeană, dar statul membru poate să umple această listă neagră cu toate categoriile pe care dumneavoastră le propuneţi. Ca atare, până la sfârşitul acestui an vă invităm să ne spuneţi ce categorii vreţi să excludeţi de la plăţile directe şi vom defini în felul acesta prin negaţie ce înseamnă fermierul activ”, a explicat Constantin.
În acest moment, la APIA sunt înscrişi peste 1,1 milioane de fermieri, pentru care au fost efectuate plăţi comunitare în anul financiar 2012 - 2013.  sursa: Agerpres