medicii veterinarii trebuie sa elibereze gratuir CNDP pentru bovine

19.09.2013 10:14

Medicii veterinari trebuie să elibereze gratuit solicitanţilor CNDP pentru bovine pe 2013 adeverinţele care atestă că bovinele din exploatație au acţiunile din Programul Strategic al ANSVSA efectuate la zi.

 Conform OMADR  920/2013 (Monitorul Oficial nr. 581 din 12 septembrie 2013), unul dintre documentele necesare pentru accesarea plăţilor naţionale directe complementare  (CNDP) în sectorul zootehnic la specia bovine în 2013 este o adeverinţă emisă, prin proceduri SNIIA, de către medicul veterinar cu drept de liberă practică împuternicit, care atestă că bovinele existente în exploatație la data depunerii cererii sunt cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor şi caprinelor, iar acţiunile prevăzute sunt efectuate la zi.

Această adeverinţă se poate depune fie odată cu cererea de plată, fie în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data limita de depunere a cererilor, precizează APIA.
 „Medicii veterinari trebuie să elibereze adeverinţele SNIA gratuit, fără a percepe taxe de la crescătorii de bovine”, subliniază Claudiu Frânc, preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România (FCBR), care afirmă că a discutat acest aspect cu preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari, Viorel Andronie, care a transmis deja acest mesaj tuturor asociaţiilor medicilor veterinari din România.
 „Acolo unde sunt semnale că se percep bani, este bine să le corectăm. De fapt, ei certifică faptul că pe animalele pe care au luat bani o dată pentru acţiunile din Programul Strategic, într-adevăr au făcut aceste acţiuni. Adică au făcut un servicu, au luat banii pe serviciul respectiv şi acum să ia bani a doua oară nu este corect”, a explicat Frânc.  (agroinfo.ro)