noul PNDR va avea 16 masuri

17.05.2014 08:43

Noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 va avea în total 16 măsuri. Ultimele două măsuri incluse în program sunt destinate proprietarilor de păduri şi celor care îşi arendează terenurile.

„Avem în discuţie două măsuri noi şi acum aşteptăm calculele pentru a vedea în ce mod le activăm. Prima este măsura de silvomediu, similară cu cea de agromediu, dar pentru proprietarii de păduri. Ei vor primi o compensaţie pentru faptul că în cadrul gestionării pădurii respective respectă anumite cerinţe de mediu. Primesc o compensaţie pentru pierderile de venit pentru că nu fac tăieri tot timpul anului sau pentru că lasă nişte zone de linişte pentru animale. Ei vor avea continuu nişte suprafeţe de pădure definite procentual ca zone de linişte pentru animale. Nu e obligatoriu să fie aceeaşi zonă, ci continuu să aibă acea suprafaţă. În acelaşi timp, discutăm şi despre utilizarea tratamentelor chimice, care trebuie să fie oarecum controlată, astfel încât să nu afecteze mediul”, a declarat George Turtoi, secretar de stat în Ministerul agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
 Acesta a subliniat că, în prezent, specialiştii MADR împreună cu consultanţii pe elaborarea programului şi cu cei de la Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice (ICAS) lucrează la calcularea cuantumului compensaţiei care va fi acordată pe hectar proprietarilor de păduri.

Măsură pentru comasarea terenurilor
 A doua măsură inclusă în noul PNDR urmăreşte comasarea terenurilor, iar fermierii care îşi cedează terenurile fie prin vânzare, fie prin arendare, vor putea primi un sprijin de 120% faţă de sprijinul pe care l-ar fi primit pe plăţi directe. „Este vorba, mai pe înţelesul tuturor, de renta viageră. Noi i-am spus „Măsură de restructurare” pentru că se urmăreşte comasarea terenurilor. Raţionamentul este în felul următor: pe pilonul I, pe programarea actuală, există o schemă nouă pentru ferme mici, iar prin renta viageră, fermierii care sunt activi în cadrul acelei scheme, după cel puţin un an de zile de activitate, pot să cedeze suprafeţele lor de teren, între 1 şi 5 hectare. Cedarea nu înseamnă neapărat vânzarea, ci inclusiv arendarea pe o perioadă foarte lungă care să certifice că iese din zona agricolă şi primeşte astfel din pilonul II un sprijin de 120% faţa de sprijinul pe care îl primea prin schema de ferme mici din pilonul I. 120% din suma pe care trebuie să o primească pe plăţi directe se ridică în jurul valorii de 184 de euro pe hectar”, a adăugat secretarul de stat.
Potrivit oficialului MADR, noile măsuri vor fi incluse în forma finală a PNDR 2014-2020, care va avea în total 16 măsuri, iar aceasta va fi trimisă Comisiei Europene până la finalul lunii iunie. sursa: AgerpresNoul Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 va avea în total 16 măsuri. Ultimele două măsuri incluse în program sunt destinate proprietarilor de păduri şi celor care îşi arendează terenurile.

Potrivit oficialului MADR, noile măsuri vor fi incluse în forma finală a PNDR 2014-2020, care va avea în total 16 măsuri, iar aceasta va fi trimisă Comisiei Europene până la finalul lunii iunie. sursa: Agerpres

Înapoi