Peter Gabriel la Bucuresti

18.04.2014 13:06

 

 Peter Gabriel va ajunge primavara aceasta la Bucuresti in cadrul turneului Back To Front care celebreaza un sfert de secol de la aparitia celui mai cunoscut album din cariera sa, So. Fanii vor avea ocazia sa asculte o colectie impresionanta de greatest hits in cadrul unui spectacol grandios care, pe langa o productie de exceptie, se va bucura si de prezenta band-ului original alaturi de care Peter Gabriel a cantat acum 25 de ani.  Concertul va avea loc pe 8 mai, in Pavilionul Central Romexpo, fiind prezentat de Volksbank.

Turneul Back to Front care a inceput in septembrie 2012, se bucura in continuare de recenzii impresionante, aducandu-i lui Peter Gabriel nu doar satisfactia de a interpreta cele mai cunoscute piese din cariera sa intr-un proiect fara precedent, ci si bucuria de-i avea alaturi pe muzicienii impreuna cu care colinda mapamondul acum mai bine de doua decenii:Tony Levin (bass), David Rhodes (chitara),David Sancious (clape) si Manu Katche (tobe). “Cand am inceput sa lucram pentru acest turneu a fost ciudat.. dar familiar in egala masura” a declarat Peter Gabriel pentru Las Vegas Review. “E interesant cum relatiile de prietenie continua exact asa cum erau, cu singura diferenta ca speri totusi sa fi devenit ceva mai intelept odata cu trecerea timpului. Dar nu as baga mana in foc pentru asta!”,  povesteste amuzat artistul despre reintalnirea cu fostii colegi de scena.
 Proiectul Back To Front a luat nastere odata cu relansarea albumului So intr-o editie aniversara, la 25 de ani de la  aparitia acestuia, in 1986. Materialul a fost cel mai bine vandut album din cariera artistului, fiind considerat o adevarata capodopera discografica ce surprinde perfect esenta muzicii lui Peter Gabriel: un amestec echilibrat de pop conventional si experimente la nivel instrumental. Aceeasi idee avea sa se regaseasca si in productia show-urilor Back To Front, unde echipamente si sonoritati vintage s-au combinat perfect cu tehnologia de ultima ora, rezultatul fiind o scenografie minimalista insa extrem de ingenios gandita astfel incat rezultatul sa fie cu adevarat spectaculos. Fiind un turneu aniversar, Peter Gabriel a gandit fiecare concert drept o sarbatoare in sine, descriind show-urile sale ca “o masa copioasa ce cuprinde trei sectiuni: aperitivul – o scurta sesiune acustica imbietoare, felul principal – o parte savuroasa dedicata experimentelor muzicale, in care ne-am jucat ceva mai mult cu acordurile electro, si desertul – reprezentat de albumul “So” in integralitatea lui, cantat de la cap la coada asa cum a fost imaginat la inceput.
 Publicul roman va avea ocazia sa se delecteze cu “delicatesele” muzicale pregatite de Peter Gabriel in mai putin de trei saptamani, pe 8 mai, la Pavilionul Central Romexpo. Cei care nu vor sa rateze una dintre cele mai spectaculoase productii indoor organizate vreodata pentru un concert in Romania, mai au la dispozitie doar doua categorii de bilete, respectiv cele din zona Premium Seats, la 385 de lei, si Golden Ring, la 175 de lei.Biletele din categoria Diamond Seats precum si cele care ofera acces la tribuna sunt deja sold-out, organizatorii incercand sa opereze o serie de modificari logistice astfel incat sa poata suplimenta numarul acestora in perioada imediat urmatoare. Biletele pot fi achizitionate de pe www.myticket.rowww.iabilet.ro, reteaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica, libraria Mihai Eminescu si casa de bilete a Salii Palatului.  (Comunicat emagic)