piata dicteaza preturile

14.10.2013 16:22

Creşterea preţurilor la legume şi scăderea înregistrată la cereale, în aceste luni, au fost determinate de piaţă, nu de politicile agricole, a declarat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

 „Preţul este dat de cerere şi ofertă, iar creşterea de preţ la legume şi scăderea de preţ la cereale nu au fost determinate de politici agricole ci de piaţă. Piaţa va dicta în continuare evoluţia preţurilor, iar în funcţie de aceasta vom vedea cum ne orientăm politicile agricole. Din acest motiv, au fost adoptate ieri şapte Hotărâri de Guvern, toate în sprijinul fermierilor şi legate de cuantumul subvenţiilor şi al ajutoarelor de stat. Acesta este singurul mijloc pe care îl are la dispoziţie Ministerul Agriculturii, statul în general, pentru a influenţa preţul, pentru a scădea costurile de producţie, respectiv printr-o subvenţie ceva mai mare pe care o acordăm”, a spus ministrul Agriculturii, întrebat cum comentează creşterea cu 2% a preţurilor la legume în luna august.

 Şeful MADR a ţinut să precizeze că anul acesta fermierii vor primi o subvenţie mai mare pe suprafaţă decât cea de anul trecut, aceasta cifrându-se la circa 160 de euro pe hectar. „Anul acesta, plata pe suprafaţă de la UE şi de la bugetul de stat este 160 de euro pe hectar, mai mare ca anul trecut. Pe zona de carne, la ovine, pe lângă cei 9 euro pe care îi primeau pe cap de animal, cei din zonele defavorizate mai primesc 6,5 euro suplimentar. Cred că trebuie să ne orientăm politicile astfel încât să ne gândim la o perioadă în care să oferim sprijin şi ajutorul de stat. Acesta să fie acordat pe fiecare sector de activitate pe o perioadă limitată, 3-4-5 ani de zile, şi pe urmă să vedem efectele. Sensul intervenţiei prin subvenţii sau ajutoare de stat este acela de a sprijini un sector de activitate, într-o anumită perioadă, să se regleze. Dacă el nu se reglează într-o perioadă îndelungată, sprijinim cât putem, dar pe urmă trebuie să tragem linie şi să vedem ce facem cu acel sector de activitate”, a adăugat şeful MADR.

 Potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS), pâinea este produsul alimentar care s-a ieftinit cel mai mult în septembrie 2013 faţă de luna august, respectiv cu 11,54%, însă au fost scumpiri de 3,38% la ouă şi de 2% la legume şi conserve de legume.   sursa: Agerpres