plata pe suprafata din 2015

16.01.2014 14:26

 

După anul 2014, MADR va schimba sistemul de acordare a plăţilor directe pe suprafaţă. Banii vor fi acordaţi în funcţie de mărimea exploataţiei agricole, pentru a încuraja asocierea producătorilor, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

 „Astăzi avem în România peste 860 de mii de fermieri care încă se zbat în zona de subzistenţă, în zona de 1-5 hectare şi avem datoria să îi stimulăm să se asocieze. Nu vor fi excluşi de la plată, ci vor avea o plată mai mică pe hectar. (...) Avem datoria, împreună cu Agenţia de Plăţi, să venim cu acel sistem simplificat permis de Comisia Europeană. Nu va mai fi o cerere de plată atât de stufoasă, cea care se depune anual în perioada martie - mai, ci va fi o cerere de plată mult mai simplă, dar condiţionată de această plată mai mică pentru cei care au sub 5 hectare”, declara Daniel Constantin, la Indagra 2013.

 România poate acorda până în 2020 plăţi naţionale directe complementare. Acestea se vor numi TNA - Ajutoare Naţionale de Tranziţie (Transitional National Aid).
 Potrivit estimărilor MADR pentru anul 2015, un fermier care deţine o suprafaţă de până la 5 ha ar trebui să primească o subvenţie totală de 173 euro/ha, din care 130 euro sunt bani europeni (80 euro SAPS şi 50 euro pentru înverzire) la care se adaugă 23 euro pentru tinerii fermieri şi alţi 20 euro vin de la bugetul de statsub forma TNA. Fermierii care lucrează o suprafaţă între 5 şi 30 ha vor primi, în 2015, pe lângă această sumă o plată redistributivă în valoare de 47 euro/ha, plată ce ar trebui să crească anual.

Exemplu de calcul pentru 2015
 Un exemplu dat de MADR arată că pentru o suprafaţă de 6 ha se acordă 173 euro/ha pentru primele 5 ha şi 220 euro/ha pentru 1 ha. Astfel, plata medie va fi de 180,83 euro/ha.
 După aceeaşi formulă de calcul, fermierul care lucrează o suprafaţă de 30 ha, va primi câte 173 euro/ha pentru primele 5 ha, şi câte 220 euro/ha pentru restu de 25 ha, plata medie în acest caz fiind de 212,16 euro/ha, în 2015.
 Agricultorii care deţin ferme cu suprafeţe cuprinse între 30 şi 60 ha ar putea primi în 2015 o subvenţie de 173 euro/ha, iar fermierii cu peste 60 ha ar primi 150 euro/ha.  (agroinfo.ro)