prioritatile MADR

20.01.2014 19:46

 

Ministrul Agriculturii a prezentat, marti, in cadrul unei intalniri cu reprezentantii producatorilor agricoli, prioritatile Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale pentru anul 2014 si stadiul indeplinirii pentru anul 2013 a obiectivelor asumate de institutie, situatia platii subventiilor in agricultura si zootehnie, stadiul in care se afla Programul National de Dezvoltare Rurala 2014-2020 si continutul acestuia.

 Ministrul Daniel Constantin a facut o trecere in revista a prioritatilor legislative ale Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale si a stadiului indeplinirii acestora, aratand ca Legea Fondului Mutual a fost deja promulgata de presedintele Romaniei, MADR intentionand sa incurajeze voluntariatul la asocierea in fondurile mutuale prin introducerea unei „prime de asigurare”.

Legea pajistilor, aplicabila de luna viitoare

 Legea pajistilor va trece de procedurile parlamentare, urmand a fi aplicabila in luna februarie, in acelasi stadiu aflandu-se si Legea privind certificatele de producator. De asemenea, Legea privind CNDP-urile care vizeaza indreptarea situatiei fermierilor amendati de ANAF, producandu-se prin aceasta si unele probleme legate de primirea subventiilor de catre acestia, urmeaza a intra in procedura la cele doua Camere ale Parlamentului.

Legea privind reorganizarea MADR si legea fondului funciar, din nou la Parlament

 In ceea ce priveste Legea privind reorganizarea MADR si Legea privind liberalizarea pietei funciare, ministrul Daniel Constantin a aratat ca acestea se afla intr-o situatie putin mai delicata, dat fiind faptul ca au fost intoarse la Parlament de catre Administratia Prezidentiala, in cazul primei legi fiind contestata infiintarea Agentiei Nationale de Resurse Vegetaleobiectul contestatiei pentru a doua lege fiind reprezentat de faptul ca Agentia Domeniilor Statului nu poate juca, in acelasi timp, si rolul de cumparator, si cel de arbitru pe piata financiara.
 Ministrul Daniel Constantin a declarat ca in privinta primei legi pozitia Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale va fi cea de sustinere, in continuare, a pozitiei initiale, motivul contestarii ei de catre Administratia Prezidentiala nesustinandu-se, in vreme ce a doua lege va suferi o serie de modificari intemeiate, cea mai importanta fiind aceea ca ADS-ul sa poata fi jucator pe piata terenurilor agricole, urmand ca la nivelul MADR sa fie infiintata o directie cu rol de reglementare in domeniul funciar.

Programul National de Dezvoltare Rurala 2014 - 2020 va fi finalizat in februarie

 Legat de Programul National de Dezvoltare Rurala 2014-2020, ministrul Daniel Constantin a aratat ca acesta va fi terminat, in forma integrata, pana in jurul datei de 15 februarie 2014 si va fi transmis la Bruxelles, subliniind faptul ca in luna decembrie 2013, pe langa cele 13 masuri anuntate deja, a fost introdusa si o a-14-a masura care prevede continuarea platilor in vederea transformarii fermelor de semi-subzistenta in ferme care produc pentru piata, plata urmand a fi de 15.000 euro/proiect pentru un numar de 10.000 gospodarii taranesti de semi-subzistenta.  (agroromania.manager.ro)