romania poate exporta energie

14.03.2014 08:19

 

 

 România are un excedent de energie, iar exportul este esenţial pentru valorificarea acestei resurse, în acest sens fiind necesară continuarea programului de dezvoltare a interconectărilor, potrivit ministrului Economiei, Constantin Niţă.

  Acesta a efectuat, în perioada 10 – 11 martie, o vizită oficială în Muntenegru, din delegaţie făcând parte directorul Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, şi directorul general al Hidroelectrica, Mihail Stănculescu.

 ‘Cooperarea în domeniul energiei este prioritară în relaţia dintre cele două state. România are un excedent de energie, companiile noastre pot avea preţuri competitive la nivel regional, fapt pentru care exportul este esenţial pentru valorificarea acestei resurse. În plus, Muntenegru are nevoie de cantităţi de energie pentru a susţine funcţionarea grupurilor industriale de pe teritoriul său. Am încredere că prezenţa companiilor româneşti pe piaţa regională de energie va fi din ce în ce mai activă, în acest sens fiind necesară continuarea programului de dezvoltare a interconectărilor şi stabilirea unor contacte strategice la nivelul regiunii’, a adăugat Constantin Niţă.

  Conform unui comunicat al ministerului Economiei, remis miercuri AGERPRES, în cadrul vizitei au fost programate întâlniri cu reprezentanţi ai Guvernului şi ai Parlamentului din Muntenegru – premierul Milo Dukanovic, vicepremierul şi ministrul pentru Societatea Informaţională şi Telecomunicaţii, Vujica Lazovic, ministrul Economiei, Vladimir Kavaric.

 Agenda discuţiilor a inclus colaborarea dintre cele două state în următoarele domenii: schimburi comerciale, energie, turism, IT, agricultură. (sursa: Agerpres)