Romanii vor sa exporte porci vii
13.01.2014 18:35
România și Bulgaria vor să obțină acordul Comisiei Europene pentru reluarea exporturilor de porci vii în spațiul comunitar, începând cu anul 2015, deocamdată cele două țări fiind autorizate să vândă doar carne și produse din carne de porc în țările Uniunii Europene.
„Problema cea mai stringentă discutată cu partenerii bulgari a fost cea a pestei porcine, pentru că atât noi cât și bulgarii, conform deciziei Comisiei Europene, suntem capabili să vindem doar carne și produse din carne de porc din toate unitățile autorizate sanitar-veterinar și care îndeplinesc condițiile pentru spațiul comunitar, mai puțin porci vii. Le-am propus colegilor bulgari să facem la București, în vara acestui an, o întâlnire de lucru comună și cu experții Comisiei Europene, să mergem unitar pe condițiile cerute de ei, astfel încât, începând cu anul 2015, să putem exporta și porci vii în spațiul comunitar”, a declarat președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Vladimir Mănăstireanu.
Potrivit acestuia, controlul mișcării animalelor între cele două țări și înăsprirea condițiilor de supraveghere a pestei porcine sunt două aspecte importante care trebuie urmărite în vederea obținerii acordului de export de porci vii în țările UE. „Un lucru foarte important este controlul mișcării animalelor între cele două țări și aici trebuie să înăsprim condițiile de supraveghere a pestei porcine mai ales la granița cu țările terțe, unde există pestă porcină africană, iar porcul mistreț este rezervor natural de pestă porcină. La ședința comună din vară, cu experții Comisiei, trebuie să vedem ce mai trebuie să facem să devenim țări libere de pestă porcină. În discuțiile de anul trecut pe care le-am avut cu CE, noi am cerut ca din 2014 să putem exporta și porci vii, dar experții europeni au spus că vor să vadă măsurile de supraveghere în 2014 și dacă mai apar sau nu cazuri de pesta porcină la porcii crescuți în gospodării, ceea ce nu este cazul. Și, foarte important, este modul cum se face supravegherea la porcii mistreți”, a adăugat Mănăstireanu.
În urma discuțiilor de principiu, care au avut loc săptămâna trecută la Ruse (Bulgaria), s-a decis organizarea unei ședințe comune de Guvern, cel mai probabil în luna februarie sau martie 2014, când urmează să se semneze un acord general pe partea de agricultură, dar și anumite protocoale tehnice separate pe partea sanitar-veterinară. Pe 9 ianuarie 2014, o delegație a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, condusă de secretarul de stat Daniel Botănoiu, alături de care s-au aflat și reprezentanți ai ANSVSA, însoțiți de președintele Autorității, Vladimir Mănăstireanu, a efectuat o vizită de lucru la Ruse, în Bulgaria, pentru a negocia semnarea unui nou document bilateral între cele două ministere, având în vedere că România și Bulgaria se aseamănă foarte mult din punct de vedere agricol și ne aflăm la începutul unei noi Politici Agricole Comune. Sursa: Agerpres
———
Înapoi