Salajul, judetul ciupercilor
14.01.2014 09:03
Potrivit specialiştilor, aproape o treime din producţia naţională de ciuperci de cultură provine din Sălaj, în judeţ funcţionând şi cel mai mare producător de ciuperci din ţară.
Datele Direcţiei Agricole Sălaj arată că în judeţ se produc anual circa 7.000 de tone de ciuperci, în vreme ce producţia anuală la nivel naţional este estimată de reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Producătorilor de Ciuperci din România (ANPCR) la circa 20.000 de tone. Speciile de cultură sunt: Agaricus Bisporus (Campignon) şi Pleurotus Ostreatus (Păstrăv de fag). „La nivel naţional eu estimez producţia la circa 20.000 de tone cel puţin, anual, şi cred că estimările mele sunt relativ corecte pe baza cantităţii de compost introdusă în ţară”, a declarat miercuri Eugen Băjenaru, preşedintele ANPCR.
Potrivit acestuia, Sălajul este pe primul loc la producţia de ciuperci de cultură. „În ceea ce priveşte producţia de ciuperci de cultură, judeţul Sălaj este pe primul loc, fără discuţie şi asta datorită unor producători precum Boglar Champ, Iazul V&V sau Modi Tur Trans. Mai sunt şi alţi producători, care nu sunt mici. Au 10-12 spaţii de producţie cu circa 100 de tone pe lună, producţii care, după părerea mea, sunt foarte foarte mari. Adică să faci trei tone de ciuperci pe zi nu este uşor. Trebuie un management foarte bun de producţie şi o tehnică superioară de vânzări. Trebuie o legătură serioasă cu retaileri şi o capacitate de distribuţie pe măsura producţiei”, a precizat preşedintele ANPCR.
Compania Boglar Champ este, potrivit preşedintelui ANPCR, cel mai mare producător naţional de astfel de ciuperci, cu o producţie anuală de circa 5.000 de tone. „Boglar Champ este cel mai mare la nivel naţional. Firma produce cel puţin 400 de tone pe lună, după părerea mea, ceea ce înseamnă circa 5.000 de tone anual”, a conchis Eugen Băjenaru. sursa: Agerpres
———
Înapoi