sambata lui Santoader

08.03.2014 20:22

 

 In prima sambata din Postul Mare se sarbatorea Ziua lui San - Toader, sfant care a fost canonizat de catre biserica ortodoxa datorita faptelor sale dar pe care traditia populara il tine de teama pedepselor aplicate tuturor celor care nu-l respectau.

 San - Toader si caii ce-l insoteau rupeau, conform traditiei, lantul lui Sant - Ion pentru a lasa drum liber anotimpului calduros. Ei pazeau Soarele pentru a evita fuga acestuia catre miaza - noapte si pentru a salva, astfel, omenirea de la noaptea vesnica.

 Cailor lui San-Toader le erau consacrate de la cinci pana la douasprezece zile, incepand cu Lunea Curata, Saptamana Alba fiind cunoscuta si sub numele de Saptamana Cailor lui San - Toader.

 Conform credintei populare, caii lui San -Toader sunt fiinte mitice hipomorfe, cu aspect de flacai dar care au coada, ascunsa in itari, si copite, ascunse in opinci. Ei introneaza ordinea la inceputul Postului Mare, inchizand sezatorile si petrecerile. In noptile Cailor lui San - Toader, fetele nu mergeau la sezatori, se inchideau in case si rasturnau cu gura in jos toate vasele pentru a impiedica aceste spirite naprasnice sa se ascunda in ele.

  Cel mai important, dar si cel mai temut, dintre cai este San - Toaderul cel Schiop sau San - Toaderul cel Mare celebrat in sambata Saptamanii Albe.

 In saptamana numita a Cailor lui San - Toader, femeile nu urzeau,"pentru a nu li se incurca firele", si nu torceau, ca "sa nu te calce caii".

 In sambata lui Toader, inainte de rasaritul soarelui, fetele se duceau in padure, in locuri curate, "unde nu ajung gainile si nu se aud cainii", si cautau radacini de iarba mare sau popalnic. Cand sapau aceste plante, in locul de unde luau radacinile puneau sare, faina sau alte produse. Intoarse acasa, fetele fierbeau aceste radacini iar cu lesia rezultata se spalau pe cap in credinta ca le va creste parul mare si frumos. Dupa spalarea capului, in timp ce se pieptanau, fiecare zicea: "Toadere, San - Toadere,/Da cosita fetelor cat coada iepelor/Si chica pruncilor cat coama cailor".

 Tot in dimineata Sambetei lui San - Toader, se mai obisnuia ca fetele sa adune din ieslea cailor strohul de fan, il fierbeau in vase curate si se spalau cu fiertura astfel obtinuta pe cap, in credinta ca vor avea parul frumos si bogat si vor fi placute flacailor.

 Un alt obicei din aceasta zi, pastrat pana tarziu in Bucovina, era acela al tunderii coamei la vitei si manji si al cozilor la iepe, parul rezultat fiind pus in musuroaiele de furnici pentru ca "animalele din gospodarie sa se inmulteasca precum furnicile".

 In sambata de San - Toader se facea coliva de grau (Coliva lui San - Toader) care se ducea la biserica unde se sfintea si se impartea copiilor sau oamenilor saraci. Din aceasta sambata incepeau slujbele speciale pentru morti, slujbe ce aveau loc in fiecare sambata din Postul Mare si se terminau in Joia Mare.

 

 In Sambata lui San - Toader se desfasura, astfel, un scenariu complex de innoire simbolica a timpului calendaristic, celebrat alta data, mai ales in mediile pastorale, la inceput de primavara. (crestinortodox.ro)