Schimbari la ITRSV?

05.11.2013 11:36

 Mai mult de jumătate din personalul inspectoratelor teritoriale de regim silvic şi vânătoare (ITRSV) ar trebui să plece, a declarat, vineri, ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga.

 „De la inspectoratele silvice, mai mult de jumătate din personal este, în acest moment, ori de rea credinţă ori incompetent. Dacă este incompetent trebuie să plece oricum, dacă este de rea credinţă vom identifica”, a spus Lucia Varga. Potrivit acesteia, în perioada următoare, va avea loc şi o reorganizare a ITRSV-urilor din ţară şi cu această ocazie trebuie să rămână sau să se alăture echipelor din aceste structuri persoane care vor „să pună ordine în sistem”, deoarece există inspectorate unde personalul închide ochii la furtul de lemne.

 Ministrul a afirmat, după o întâlnire pe care a avut-o la Cluj cu şefii ITRSV-urilor din ţară, că a constatat că există inspectorate care nu realizează un control eficient al activităţii de tăiere a lemnului de pe raza lor de acţiune, iar distrugerea pădurilor s-a făcut cu „susţinerea politicului” şi a dat ca exemplu judeţul Argeş, unde a constatat personal distrugerea a 1600 de hectare de pădure. „Multe din faptele petrecute, din distrugerea pădurilor şi furtul de lemn, cred că s-au făcut cu susţinerea politicului, pentru că mi-e imposibil să cred că şase mii de camioane au trecut prin Argeş şi nu le-a văzut nimeni”, a spus ministrul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură.  sursa: Agerpres

>