un judet mai curat

27.03.2014 14:01

 

 Ministrul Mediului, Attila Korodi, a participat marți la inaugurarea instalației de captare a biogazului produs din deșeurile depozitate la halda ecologică a Oradiei, aflate în administrarea unei societăți private, apreciind că rareori a văzut "exemple pozitive în zona businessului privat în managementul deșeurilor".

 Societatea Eco Bihor SRL, operatorul depozitului de deșeuri al județului, a realizat un sistem de captare a biogazului produs din deșeurile depozitate, care astfel este transformat în energie electrică, iar energia este furnizată în sistemul național de distribuție a energiei.

 Suprafața totală a depozitului este de 23,7 hectare, fiind compusă din șase parcele. În prezent depunerea deșeurilor se realizează în parcela a doua, aceasta fiind așa numita celulă activă în folosință. Prima parcelă a fost deschisă în anul 2005 și disponibilă până în luna mai a anului 2011, după care, în conformitate cu acordul de mediu și legislația în vigoare, a fost acoperită provizoriu cu un strat de pământ.

 În prezent, se captează biogazul din această celulă, care se produce prin descompunerea anaerobă a deșeurilor, și prezintă un conținut de metan în proporție de peste 40%.

 Instalația inaugurată în prezenta ministrului Mediului, Attila Korodi, poate produce 0,5 MW/h, ceea ce reprezintă necesarul de energie al unei mici localități. La capacitatea actuală de 0,5 MW/h, calculând cu 0,055 euro/kWh, venitul generat de stație poate să atingă valoarea de 200.000 de euro/an.

 Attila Korodi a apreciat instalația de captare a biogazului ca fiind un exemplu pozitiv, dar și-a manifestat speranța ca, prin proiectul județean, al cărui contract de finanțare l-a semnat marți cu conducerea CJ Bihor, deșeurile ce vor veni către acest depozit să scadă cantitativ și să crească mult cantitatea de deșeuri reciclabile.

AGERPRES