vanzarea terenurilor

11.12.2013 12:50

 Legea vânzării terenurilor trebuie să treacă prin Parlament până la finalul anului, a declarat, marţi, Achim Irimescu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

 „Legea trebuie să apară până la finalul anului şi de asemenea normele de aplicare pentru că prin norme sperăm să clarificăm unele lucruri. Noi ne propunem să treacă până la finalul anului. Foarte important este să gândim cât mai bine lucrurile în aşa fel încât să vedem reflectate în legislaţie interesele României, fără a fi contestate de către Comisia Europeană”, a spus Irimescu, în conferinţa „Iarna fierbinte a agriculturii româneşti”.
Acesta a precizat că, dacă legea şi normele de aplicare nu vor fi aprobate până la finalul anului, de la 1 ianuarie persoanele fizice din UE vor putea cumpăra liber terenuri agricole. De asemenea, Irimescu a explicat că, dacă va fi ceva necorespunzător în textul acestei legi sau în normele de aplicare, autorităţile de la Bruxelles se vor autosesiza.

Europenii ar putea revigora mediul rural românesc
Secretarul de stat a precizat că România nu se va confrunta nicidecum cu o avalanşă de cereri de cumpărare de terenuri după 1 ianuarie 2014. „În opinia mea nu cred că vor fi avalanşe. Eu m-aş bucura dacă ar veni foarte mulţi cetăţeni europeni să cumpere câte 2.000 de metri pătraţi cu case în zonele satelor care se prăbuşesc, astfel să revigoreze mediul rural”, a spus Irimescu. 
Senatorii au adoptat, luni, proiectul de lege privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan de către persoane fizice şi de înfiinţare a Autorităţii pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare.
Proiectul de lege a avut raport favorabil din partea Comisiei pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală. sursa: Agerpres