a scazut pretul la paine

04.09.2013 08:59

 După numai două zile de la reducerea TVA la 9% la pâine şi la produsele de panificaţie, piaţa reacţionat destul de bine şi preţul a scăzut şi cu 25 de procente, a declarat preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase - ROMPAN, Aurel Popescu.

 „Piaţa a reacţionat destul de bine după numai două zile de la reducerea TVA la 9% la pâine şi la produse de panificaţie. Avem zone unde preţul pâinii a scăzut, în medie, cu 15 procente odată cu reducerea TVA, dar şi unde producătorii au aplicat o scădere şi cu 25 de procente. În Bacău, producătorul Pambac a aplicat o reducere cu 25% la produsele proprii şi a cerut celor cărora le livrează produse să facă acest lucru. În acest fel, şi ceilalţi producători vor fi obligaţi să ieftinească pâinea, chiar dacă până în prezent nu au făcut-o”, a spus şeful ROMPAN.

 Potrivit acestuia, în cel mult două săptămâni, patronatul din panificaţie va anunţa rezultatele unei prime evaluări a efectelor reducerii TVA, inclusiv în ceea ce priveşte evaziunea fiscală. „Noi facem o monitorizare din 10 în 10 zile în ceea ce priveşte vânzările, dacă au crescut şi cu cât. O primă evaluare a efectelor reducerii TVA o vom anunţa în jurul datei de 15 septembrie, inclusiv pe ceea ce am constatat pe evaziunea fiscală din domeniu”, a adăugat Aurel Popescu. 
 Pâinea şi specialităţile din panificaţie fără umplutură au TVA de 9%, începând de duminică, potrivit unui Ordin comun al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi al Ministerului Finanţelor Publice, publicat în data de 28 august în Monitorul Oficial.
 Potrivit studiilor efectuate de ROMPAN, evaziunea fiscală din sectorul de morărit şi panificaţie s-ar putea reduce de la 67% la 20%, în circa opt luni după introducerea TVA de 9% la pâine, respectiv de la un miliard de lei în prezent, la circa 200 de milioane de lei.    sursa: Agerpres

 

 

 

Înapoi