an agricol foarte bun

07.10.2013 19:25

Anul 2013 este un an agricol bun şi foarte bun cred că la culturile importante, producţia din 2013 este mai bună chiar şi decât ceea ce am obţinut în 2011, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.

 Acesta a precizat că şi-ar dori ca în bugetul pe 2014 să se reflecte contribuţia adusă economiei de acest domeniu pentru a putea oferi în continuare sprijinul necesar dezvoltării sectorului. “Anul 2013, din punct de vedere agricol şi din punct de vedere al productivităţii, cred că este un an agricol bun şi foarte bun. Producţiile care s-au înregistrat în acest an sunt producţii record, la anumite categorii, dacă ne raportăm la ceea ce a însemnat producţia din 1970 şi până în prezent. Cred că la culturile importante, producţia din 2013 este mai bună chiar şi decât ceea ce am obţinut în 2011. Nu vreau să vorbesc despre acele culturi unde nu s-a încheiat campania de recoltare şi aici mă refer la floarea soarelui şi la porumb. În acest an, partea mai puţin bună a fost legată de faptul că, din cauza producţiei mari, nu numai din România, ci şi din Rusia, Ucraina şi SUA, preţul nu a fost la fel de bun ca şi anul trecut”, a spus Daniel Constantin.
 Potrivit acestuia, anul trecut am avut producţie mică la grâu, 4,9 milioane de tone, iar anul acesta am avut o creştere semnificativă până la 7,3 milioane tone.“Anul trecut am avut secetă, o producţie mică, dar preţuri foarte mari pe piaţa internaţională. Dacă e producţie mare, preţul este mai mic. Sigur că şi România dă un impuls pieţei, dar cel mai mare impuls îl dă contextul internaţional, piaţa europeană, piaţa Rusiei şi în funcţie de ce se întâmplă acolo ne raportăm şi cu preţurile din România” , a adăugat şeful MADR, într-un interviu acordat  Agerpres.

Înapoi