aur din frunze
25.10.2013 09:23 O descoperire neobisnuita a fost facuta de catre oamenii de stiinta din Australia, care au gasit aur in frunzele eucaliptilor. Studiul cercetatorilor a fost efectuat in doua zone din sudul si vestul Australiei, folosindu-se o tehnica bazata pe razele X.
Descoperirea s-ar putea sa fie benefica pentru cei care prospecteaza zacamintele de aur, datorita faptului ca aceste rezerve s-au diminuat in timp, iar pretul metalului galben a ajuns la preturi exorbitante, potrivit The Telegraph.
Cercetatorii au aratat ca eucaliptul isi infige adanc in pamant radacinile in cautarea apei in zonele uscate, ajungand la unele bogate in aur. Astfel, radacinile absorb particule microscopice de metal din adancul pamantului.
Echipa de oameni de stiinta din Australia a demonstrat ca aurul poate fi absorbit prin radacini si apoi el calatoreste prin trunchiul copacului pana la frunze, dar in concentratii neglijabile.
Concentratiile descoperite au fost de la mai multe sutimi pana la miimi de gram pe tona, dar cea mai mare concentratie a fost gasita in frunze. Eucaliptul este un copac care poate creste mai inalt de 10 metri, avand un sistem de radacini profund, ce poate ajunge chiar si la 40 de metri adancime.
Potrivit World Gold Council, pana acum s-au extras mai mult de 174.000 de tone de aur pe Pamant. In anul 2011, US Geological Survey a estimat ca exista 51.000 de tone de aur ramase in rezervele de stat, in intreaga lume. (ziare.com)
———
Înapoi