bani de la Comisia Europeana

04.10.2013 17:17

Comisia Europeana a rambursat Romaniei peste doua miliarde de euro in perioada 1 ianuarie - 2 octombrie 2013, suma totala returnata in actuala perioada de programare fiind de peste 4,2 miliarde de euro.
 "Astfel, valoarea totala a rambursarilor ajungand in prezent la un nivel aproape dublu fata de sfarsitul anului 2012. Cu alte cuvinte, suma incasata in 2013 este aproape egala cu cea returnata de Comisie in intreaga perioada 2007-2012, fapt care demonstreaza eficienta masurilor implementate de Guvernul Romaniei in acest an", a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, potrivit unui comunicat remis Ziare.com.
 Cea mai mare suma a fost rambursata in cadrul Programului Operational Regional - peste 572 milioane de euro. Pe locul al doilea din punct de vedere al fondurilor rambursate se situeaza Programului Operational Sectorial Dezvoltare Resurselor Umane, in cadrul caruia au fost returnate fonduri in valoare de peste 571 milioane de euro.
 Prin Programul Operational Sectorial Mediu au fost rambursate fonduri de peste 441 milioane de euro, iar prin Programul Operational Sectorial Transport a fost returnata o suma de peste 429 milioane de euro.
 La data de 2 octombrie a.c., suma solicitata Comisiei pentru a fi rambursata Romaniei era de peste 4,56 miliarde de euro, rata de absorbtie curenta ajungand astfel la aproape 24%, fata de 21%, in august.  (ziare.com)

Înapoi