banii pentru pomicultura din noua PAC

31.10.2013 08:17

 Pomicultura va fi unul din programele importante pentru România, iar suma alocată în noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 va fi de peste 200 de milioane de euro, a declarat, miercuri, la Indagra, Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

 „Pomicultura, un program important pentru noi, va avea o alocare financiară importantă de aproximativ 200 de milioane euro în perioada 2014- 2020. Este o discuţie în momentul de faţă vizavi de măsurile pe care le implementăm şi cu siguranţă nu vor mai fi 24 de măsuri, ci doar 13 măsuri pe care vrem să le aplicăm în PNDR, cu accent important pe tinerii fermieri, pe agricultura ecologică, pe modernizarea satului românesc şi pe ceea ce înseamnă elementul nou de gestionare a riscurilor din agricultură”, a spus Constantin.
 Şeful MADR a precizat că pe noul PNDR nu vor fi schimbări fundamentale însă pe plăţi directe pe pilonul I fiecare stat membru va avea posibilitatea să intervină pe noua programare. „Dacă pe PNDR nu vor fi schimbări fundamentale pe plăţi directe, pe pilonul I, vor fi schimbări importante pentru că, acum, statul membru are posibilitatea să intervină mai mult decât a avut în trecut pentru a personaliza forma de sprijin. Vom încerca să avem pentru cei 860.000 de fermieri care au între 1 şi 5 hectare o plată ceva mai mică, dar prin care să-i stimulăm să se asocieze să meargă către zona se agricultură, dar nu de subzistenţă ci către una care să producă pentru piaţă. Cei care vor avea peste 5 hectare vor beneficia de o plată mai mare”, a adăugat Constantin. (agroinfo.ro)