cei mai buni jucatori din 2013
04.12.2013 10:02Argentinianul Lionel Messi (FC Barcelona) a fost desemnat cel mai bun jucător și cel mai bun atacant al sezonului 2012/2013 din Primera Division, în cadrul galei Ligii profesioniste de fotbal din Spania (LFP), în timp ce portughezul Cristiano Ronaldo (Real Madrid) a intrat în posesia premiului rezervat celui mai valoros jucător din campionatul Spaniei.
Alături de Messi și Cristiano Ronaldo, în cadrul galei LFP au mai fost premiați belgianul Thibaud Courtois (Atletico Madrid), desemnat cel mai bun portar, Sergio Ramos (Real Madrid) — cel mai bun fundaș, Asier Illaramendi (Real Madrid) — cel mai bun mijlocaș și Andres Iniesta (FC Barcelona) — cel mai bun mijlocaș ofensiv. Pe lângă trofeul rezervat celui mai bun mijlocaș, Illaramendi a intrat și în posesia premiului destinat "jucătorului-revelație" al sezonului trecut.
Titlul de cel mai bun antrenor în ediția 2012-2013 a campionatului spaniol a fost atribuit argentinianului Diego Simeone, tehnicianul formației Atletico Madrid. AGERPRES
———
Înapoi