cresterea economica din 2013 se datoreaza si agriculturii
08.03.2014 10:25
Industria şi agricultura au avut cea mai importantă contribuţie la creşterea economiei româneşti cu 3,5% în 2013, faţă de anul precedent. Produsul Intern Brut estimat pentru întregul an 2013 a fost de 631,130 miliarde lei preţuri curente.
Potrivit datelor provizorii publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică, cele mai importante contribuţii la creşterea PIB în 2013, comparativ cu 2012, le-au avut industria (+2,3%), cu o pondere de 30% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a majorat cu 8,1% şi agricultura, silvicultura şi pescuitul (+1,1%), cu o pondere mai redusă la formarea PIB (5,6%), şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 23,4%.
În ultimul trimestru din 2013, Produsul Intern Brut a înregistrat o creştere cu 5,2% pe serie brută şi cu 5,1% pe serie ajustată sezonier faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior. Ca serie brută, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul patru 2013 a fost de 193,158 miliarde lei în preţuri curente.
Comparativ cu trimestrul trei din 2013, în T4 Produsul Intern Brut a fost mai mare cu 1,5%, în termeni reali şi s-a cifrat la 164,537 miliarde lei preţuri curente. SURSA: Agerpres
———
Înapoi