cum se vinde terenul

17.03.2014 13:58

 

 Legea privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului a fost publicată în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare după 30 de zile.

Cea mai importantă prevedere a actului normativ publicat în M.Of. la data de 12 martie a.c., este cea potrivit căreia vânzarea terenurilor agricole se va face numai cu respectarea drepturilor de preemţiune acordate, la preţ şi în condiţii egale, următoarelor categorii de persoane: coproprietarilor, arendaşilor, proprietarilor vecini şi statului român, prin Agenţia Domeniilor Statului.

 Astfel, un proprietar de teren agricol situat în extravilan care intenţionează să-şi vândă terenul va trebui să urmeze întocmai paşii din Lege. Pentru a putea vinde, acesta trebuie să înregistreze la primăria din raza unităţii administrativ-teritoriale unde se află respectivul teren o cerere prin care solicită afişarea ofertei de vânzare a suprafeţei agricole. Cererea va trebui să fie însoţită de oferta de vânzare a terenului agricol şi de documentele doveditoare (stabilite de Guvern prin norme de aplicare).

 Până în ziua următoare, primăria afişează oferta la sediu şi, în cazul în care are, pe site-ul său oficial. Aici apar preemtorii, care în termen de 30 de zile îşi pot manifesta dreptul de cumpărare în scris. Ei trebuie să comunice acceptarea ofertei vânzătorului şi să o înregistreze la sediul primăriei unde aceasta a fost afişată.
 Potrivit Legii, în cazul în care mai mulţi preemptori de acelaşi rang îşi manifestă în scris intenţia de cumpărare şi niciun alt preemptor de rang superior nu a acceptat oferta, la acelaşi preţ şi în aceleaşi condiţii, vânzătorul va alege dintre aceştia şi va comunica numele celui ales primăriei.
 Dacă unul dintre preemtorii de rang inferior oferă un preţ mai bun decât cel din oferta de vânzare sau decât cel oferit de ceilalţi preemptori de rang superior lui, vânzătorul poate relua procedura, însă pentru o singură dată, în termen de 10 zile de la expirarea termenului de 30 de zile până la care preemtorii puteau să-şi manifeste dreptul.

În cazul în care timp de 30 de zile, niciunul dintre preemtori nu îşi manifestă intenţia de a cumpăra terenul, vânzarea terenului este liberă. Aşadar, o tranzacţie de acest gen va dura cel puţin 40 de zile.

„Noua lege privind vânzarea terenurilor agricole este greoaie şi mai mult încurcă fermierii”, a declarat recent, Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) cu prilejul Adunării Generale a membrilor LAPAR. Acesta consideră că nu s-a luat în calcul faptul că pentru multe terenuri nu există cadastru şi nici nu este făcută succesiunea, iar în cazul în care se vinde o suprafaţă mai mică de teren atunci aceste costuri sunt prea mari raportat la încasări.

(agroinfo.ro)

Înapoi