de unde vor veni banii la fondul mutual din agricultura?

24.09.2013 09:53

Fondul mutual pentru agricultură ar urma să aibă opt centre regionale şi să prezinte un plan de afaceri pe trei ani de zile, pentru a le asigura fermierilor un risc minim în activitatea pe care o desfăşoară. Pentru realizarea lui s-au arătat interesate cele două mari forme asociative din ţară, Pro Agro şi LAPAR, dar... de unde vin banii ?

 Pentru constituirea acestui fond mutual, fermierii vor trebui să vină cu o contribuţie de 35%, iar contribuţia publică va fi de 65%, din care 75% reprezintă fonduri europene, iar 25% fonduri din bugetul naţional. “Va fi o contribuţie comună obligatorie şi, ulterior, consiliul director al fondului va decide câte secţiuni de specialitate vor exista. Se pare că intenţiile fermierilor sunt de a se înfiinţa o secţie separată pentru secetă, dar acest lucru depinde de caietul economic prezentat Ministerului Agriculturii în momentul în care se solicită acreditarea. Estimăm că, până la sfârşitul anului, unul din dosare, fie al LAPAR sau al federaţiei Pro Agro, va fi acreditat, în funcţie şi de strategia de business şi de puterea economică. Sper ca şi ministerul să aibă o strategie de marketing şi de promovare a acestui fond mutual pentru că, prin crearea sa, riscul în agricultură va fi diminuat foarte mult. Nu ştiu dacă se va ajunge la risc zero în agricultură, dar este important faptul că este susţinut din fondurile europene într-un procent foarte mare, inclusiv cheltuielile de funcţionare şi de constituire, timp de trei ani, iar cheltuielile cu dobânzile bancare sunt decontate tot din fonduri europene", a spus Mihaela Ciuciureanu, consilier în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

 Potrivit secretarului de stat în Ministerul Agriculturii Achim Irimescu, fondul mutual îi va forţa pe fermieri să se asocieze pentru că altfel riscă să nu mai primească 80% din fondurile naţionale. “În opinia mea, fondul mutual îi va forţa pe fermieri să se asocieze, pentru că vor pune banii în acest fond şi, vrând nevrând, vor fi unul lângă celălalt. Toţi producătorii vor fi forţaţi să se asocieze pentru că, altfel, nu vor primi toţi banii din subvenţia naţională, pe cea europeană nu putem interveni, dar pe cea naţionala da. Un fermier riscă să piardă 80% dacă nu se înscrie în acest fond mutual. Capitalul constituit de ei va conduce la acumularea unui capital foarte important şi, astfel, vor fi parteneri serioşi pentru orice bancă şi vor fi despăgubiţi pe pierderi care, actualmente, nu sunt asigurate de firmele de asigurări. Eu sunt convins că acest fond reprezintă nu numai un instrument excepţional de gestiune a riscurilor, dar va contribui şi la comasarea terenurilor şi asocierea producătorilor”, a subliniat Achim Irimescu.  sursa: Agerpres

Înapoi