din toamna incepe cadastrarea
20.05.2014 16:13
Ministrul agriculturii, Daniel Constantin a declarat, în deschiderea conferinţei LAPAR, că elaborarea cadastrului rural va începe în această toamnă, iar cadastrul ar putea fi finalizat în 2-3 ani.
„În toamna acestui an va începe elaborarea cadastrului rural, nu vorbesc de cel general, ci de cadastrul care ne interesează pe noi. Eu cred că va exista voinţă politică astfel încât în 2-3 ani să avem în sfârşit cadastru. Acesta este un element care ne-a împiedicat în procesul de comasare. Am insistat pe cadastru pentru că se vorbea ca din fondurile regionale sau de coeziune să alocăm 1,5 -2 miliarde de euro, însă evaluările arată că avem nevoie de o sumă mult mai mică, de circa 500 de milioane de euro”, a spus Daniel Constantin.
Şeful MADR a ţinut să sublinieze că problema cadastrului nu este administrată de Ministerul Agriculturii ci de Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cu toate că „ar fi normal să o administrăm noi”. „Cadastrul nu este o problemă pe care să o administrez, deşi cred că ar fi normal să o administrăm noi. Ea este la un alt minister, dar acest lucru contează mai puţin”, a spus Constantin, citat de Agerpres.
Şeful MADR a anunţat că a primit joi confirmarea că MADR va gestiona Măsura 322 de infrastructură „de la cap la coadă”, în condiţiile în care până acum de implementarea acestei măsuri se ocupa MDRAP. (agroinfo.ro)
———
Înapoi