Directiile agricole vor trece la consiliile judetene
24.10.2013 08:45Direcţiile Agricole Judeţene, împreună cu Oficiile de Studii Pedologice şi Casele Agronomului vor fi reorganizate în Oficii pentru Agricultură Judeţene, care vor trece din subordinea MADR în cea a Consiliilor Judeţene, până la 1 ianuarie 2014.
Transferul este prevăzut în proiectul de Lege privind reorganizarea MADR, aprobat de Senat la finalul lunii septembrie 2013.
Documentul mai prevede înfiinţarea Autorităţii Fitosanitare, a Autorităţii Naţionale pentru Resursele Vegetale, a Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, precum şi a Agenţiei Zonei Montane.
De asemenea, în cadrul MADR va fi înfiinţată şi Direcţia de Inspecţii Verificare şi Control în Agricultură, prin preluarea activităţilor de inspecţie, verificare şi control şi a personalului cu aceste atribuţii, de la Direcţiile Agricole Judeţene. (agroinfo.ro)
———
Înapoi