fermele desturioni in pericol
29.10.2013 13:07România s-ar putea confrunta cu falimente ale fermelor de sturioni pentru că aceasta este o afacere care aduce încasări peste 10 ani, iar preţul la care proprietarii speră să vândă kilogramul de caviar sunt mai mari decât pe piaţa internaţională, a declarat Gheorghe Ştefan, preşedintele Patronatului Peştelui din România.
„Fermele care au investit în sturioni trebuie să fie foarte atente pentru că ei cresc un peşte care îţi dă produsul după 10 ani. 10 ani să ai un business în care dai furaje, plăteşti salarii şi toate costurile şi nu ai nimic...De asta toate fermele din Vestul Europei pe care eu le-am văzut erau proprietatea băncilor pentru că toţi proprietarii au dat faliment. Nu au rezistat cei 10 ani să obţină prima producţie şi astfel băncile nu au avut încotro şi s-au ales cu fermele de sturioni”, a spus Gheorghe Ştefan, într-un seminar organizat în cadrul târgului CARNEXPO 2013.
Potrivit acestuia, în ultimii 6 ani s-au depus mult mai multe proiecte de înfiinţare de ferme de sturioni decât există în toată Europa de Vest. „Aici trag un semnal de alarmă. Eu în ultimii 15 ani am participat la toate târgurile de produse din peşte, şi la Boston în America şi la Bruxelles. Dacă acum 10-15 ani erau doi mari dealeri de caviar, în ultimii 3 ani au apărut cel puţin 10 din care 8 sunt chinezi şi mă uitam pe studiile de fezabilitate ale proiectelor depuse de crescătorii de sturioni pentru înfiinţare de ferme în România. Ei şi-au trecut în planul financiar că vor vinde caviarul la fermă cu 1000 de euro. S-o creadă ei! Chinezii vând la târguri cu 150-200 de euro kg de caviar. E clar că vor fi falimente pe capete. Este foarte necesar ca noi să ne unim, să informăm foarte bine pe fiecare fermier şi fiecare procesator să ştim ce avem de făcut, să nu ne dezvoltăm haotic”, a mai spus Gheorghe Ştefan. sursa: Agerpres
———
Înapoi