fermieri cu credite

18.04.2014 13:12

 

 In 2013, agricultorii romani s-au imprumutat mai mult la banci, in comparatie cu anii precedenti, valoarea totala a creditelor contractate de acestia, fiind la finele anului trecut de 11 miliarde de lei. Informatia a fost furmizata de Veronica Toncea, directorul general al Fondului de Garantare a Creditului Rural, care a mai precizat ca aproximativ 20 la suta din suma respectiva a fost gatantata de institutia pe care o manageriaza.
 Referitor la acest procent, Veronica Toncea a declarat ca „ poate nu este mult, dar este o etapa si cred ca, daca noi vom fi suficient de eficienti si de transparenti, vom putea sa crestem acest nivel, pentru ca seriozitatea unui garantor este sa fie un partener loial si cinstit in etapa negocierii unei conventii. Tot ceea ce negociem la semnarea conventiei sunt lucruri transparente si sunt la indemana bancii, este o garantie recunoscuta de BNR si pentru ea nu se constituie provizioane, pentru ca lucram pe bani publici”.
 In ultimii ani, valoarea creditelor contractate de fermieri a crescut cu 70 la suta, principala cauza constituind-o fondurile europene acordate in aceasta perioada, care au atras dupa ele si finantari din sistemul bancar. Potrivit datelor Fondului de Garantare a Creditului Rural, creditele acordate in agricultura in 2012 au fost de 9,6 miliarde de lei, cu 1,4 miliarde mai putin decat anul trecut.
 In luna februarie, numarul agricultorilor cu credite le unitatile bancare era de aproximativ 16.000, cei mai multi cu credite contractate de la CEC Bank. Statisticile mai indica si faptul ca circa 2.000 de fermieri si-au realizat obiectivele de investitii pentru care au contractat creditele bancare. (agroromania.ro)

Înapoi