fermierii trebuie sa investeasca in spatii de stocare

03.09.2013 11:40

Dacian Cioloş, comisar european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, consideră că agricultorii ar trebui să investească în capacităţi de stocare astfel încât să nu fie obligaţi să vândă la un preţ mic imediat după recoltare.

 Cu privire la un aşa-zis cartel al traderilor de cereale, după cum au semnalat unii fermieri, Dacian Cioloş susţine că, dacă ar exista o asemenea înţelegere, aceasta ar fi posibilă pentru că, după părerea sa, „agricultorii nu şi-au asumat toată forţa pe care o au prin faptul că ei sunt cei care produc cerealele şi ei sunt cei care ar putea juca şi pe piaţă un rol mult mai important, inclusiv în constituirea şi în negocierea preţurilor”.

 Comisarul european a afirmat că „lucrurile au avansat”, dar „încă nu suficient”. „Agricultorii ar trebui să fie cei care să aibă curajul să investească în capacităţi de stocare, ca să nu fie obligaţi să vândă la un preţ mic din parcelă imediat după recoltare, pentru a se ajunge la situaţia asta. Deci, ca să aibă capacităţi de stocare, ca să poată să aibă timpul necesar ca să negocieze preţurile, să vadă cum evoluează lucrurile pe piaţă şi să vândă direct celor care au nevoie de aceste cereale, pentru a evita intermediari care, eventual, se pot înţelege pe aceeaşi piaţă”, a conchis Dacian Cioloş. 
 Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală a vizitat vineri, în comuna Ciugud, mai multe proiecte care au beneficiat de finanţare FEADR în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală.     sursa: Agerpres