fotbalm - campionatul european
27.01.2014 11:38
Naționala de fotbal a României face parte din urna a treia a preliminariilor Campionatului European de Fotbal din 2016, care va avea loc în Franța, a anunțat vineri site-ul UEFA.
Tragerea la sorți a preliminariilor se va desfășura pe 23 februarie, în orașul francez Nice.
Din motive ținând de drepturile de televiziune, Anglia, Germania, Italia, Spania și Olanda vor fi incluse în grupe de câte șase echipe.
Din motive politice, comitetul executiv al UEFA a decis că Azerbaidjanul nu poate întâlni Armenia, iar Spania nu poate juca împotriva Gibraltarului.
Primele două clasate din fiecare grupă se califică la turneul final, împreună cu echipa de pe locul 3 care va avea cel mai bun punctaj contra formațiilor clasate pe locurile 1, 2, 4 și 5 în grupa sa. Celelalte opt echipe clasate pe locul 3 vor disputa un play-off în noiembrie 2015 pentru ultimele patru locuri de la turneul final.
Iată componența urnelor:
Urna 1: Spania (deținătoarea trofeului), Germania, Olanda, Italia, Anglia, Portugalia, Grecia, Rusia, Bosnia-Herțegovina
Urna a 2-a: Ucraina, Croația, Suedia, Danemarca, Elveția, Belgia, Cehia, Ungaria, Irlanda
Urna a 3-a: Serbia, Turcia, Slovenia, Israel, Norvegia, Slovacia, România,Austria, Polonia
Urna a 4-a: Muntenegru, Armenia, Scoția, Finlanda, Letonia, Țara Galilor, Bulgaria, Estonia, Belarus
Urna a 5-a: Islanda, Irlanda de Nord, Albania, Lituania, Moldova, Macedonia, Azerbaidjan, Georgia, Cipru
Urna a 6-a: Luxemburg, Kazahstan, Liechtenstein, Insulele Feroe, Malta, Andorra, San Marino, Gibraltar. (agerpres)
———
Înapoi