lemnul se va vinde din depozite

28.11.2013 10:34

 Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga, a anunţat iniţierea un proiect-pilot ce are în vedere trecerea de la vânzarea lemnului estimate din pădure la vânzarea lemnului măsurat în cadrul unor depozite.

 “Cred că primul proiect-pilot pentru interzicerea vânzării lemnului pe picior şi trecerea la vânzarea lemnului măsurat, din rampe şi depozite, poate fi făcut în Sălaj. (...) Primăria Zalău a fost de acord să intre într-un parteneriat cu Departamentul de Ape, Păduri şi Piscicultură pentru a trece de la vânzarea lemnului pe picior, estimat, aşa cum făceau până acum, la vânzarea lemnului măsurat, în rampe şi depozite, şi asta va însemna că în perioada următoare vom porni deja discuţiile pentru a înfiinţa acel depozit în care lemnul să fie recepţionat, să fie fasonat, să fie măsurat şi apoi valorificat superior”, a precizat Lucia Varga, la finalul unei dezbateri privind noul cod silvic şi legile subsecvente ce vor urma implementării sale.

 Consilierul ministrului delegat Ion Radu a adăugat că pentru ocoalele silvice ale Romsilva noul cod prevede obligaţia ca în doi ani de la intrarea în vigoare a actului normativ lemnul să fie vândut numai din depozite sau rampe. “Conform noului cod silvic, va fi obligatorie vânzarea din rampe şi depozite a lemnului, o vânzare a lemnului măsurat. La nivelul fiecărui ocol silvic se va constitui cel puţin un depozit central care va putea deveni un centru de dezvoltare. Acest centru de dezvoltare nu are numai rolul de a aduce acolo materialul lemnos care să fie sortat, fasonat şi măsurat, ci chiar pe această platformă se poate face prelucrarea primară a lemnului. În acest fel, administratorul poate pune pe piaţă lemnul nu sub formă de buştean, ci prelucrat primar sub formă de cherestea sau produse derivate. Se mai poate face pe această platformă, şi vorbim tot de acest proiect-pilot, o unitate de producere a curentului electric din biomasă, care va putea genera energie electrică şi agent termic”, a precizat Radu.
Potrivit Luciei Varga, sumele necesare înfiinţării unui depozit în cadrul proiectului-pilot ce urmează a fi demarat la Zalău şi în alte câteva localităţi vor proveni fie de la bugetul de stat, fie din fonduri europene sau chiar de la agenţi economici din domeniu interesaţi de un parteneriat cu autorităţile locale.   Sursa: Agerpres

Înapoi