masina din piese Lego

19.12.2013 10:02

Raul Oaida, inventatorul roman care a atras atentia presei prin bicicleta sa cu reactie, a colaborat cu un australian pe nume Steve Sammartino pentru a construi o masina din piese LEGO.
 Ineditul vehicul poate sa atinga 30km/h, are 256 pistoane, peste 500.000 piese lego si functioneaza cu aer comprimat, spun inventatorii.
 Celebrele cuburi de jucarie au format caroseria si motorul modelului experimental realizat de cei doi tineri, sasiul fiind realizat din alte materiale, dupa cum a fost si cazul unor rulmenti care sustin sarcini mai mari, mentioneaza Daily Mail.
 Pentru propulsie, cei doi au gandit o solutie cu patru motoare orbitale, care totalizeaza 256 pistoane, toate realizate din piese LEGO standard.
 Avantajul acestei solutii tehnice, inventate in 1972 de un alt australian - Ralph Sarich, este ca nu exista nici o zona interioara de contact la viteze mari intre componentele motorului, spre deosebire de alte motoare rotative, cum este cazul motorului Wankel. (ziare.com)

Înapoi