misterul lui Yeti, pe cale de a fi elucidat

19.10.2013 09:29

 Cercetarea unei noi mostre de ADN gasita poate rezolva in cele din urma misterul lui Yeti.
 Testele efectuate pe mostre de par au scos la iveala o potrivire genetica cu un urs polar antic, iar oamenii de stiinta cred ca ar putea exista o subspecie de urs brun din muntii Himalaya, care a fost confundat cu animalul mitic.
 Yeti, cunoscut sub numele de Bigfoot sau Omul zapezilor, a fost raportat de cateva secole in Himalaya. Localnicii si alpinistii sustin ca au ajuns fata in fata cu niste creaturi paroase, asemanatoare maimutelor, relateaza The Guardian.
 Bryan Sykes, profesor de genetica umana de la Universitatea Oxford, a colectat si analizat numeroase mostre de par pentru a afla care din ele provin de la Yeti.

 Dupa analiza firelor de par, realizata cu cele mai avansate teste ADN disponibile, si compararea rezultatelor cu genomul altor animale stocate in baza de date GenBank, Sykes a constatat o potrivire de 100% cu un esantion provenit de la un stravechi maxilar de urs polar, gasit in Svalbard, Norvegia, care dateaza de cel putin 40.000 de ani.
 Cercetatorul crede ca, acum aproximativ 120.000 de ani, ursul polar si ursul brun au avut evolutii diferite, urmarea fiind separarea lor in doua genuri diferite. (Sursa: ziare.com; foto:the guardian)

Înapoi