noul videoclip Grimus

16.10.2013 08:31

 Grimus a lansat vineri seara, in deschiderea concertului Hurts, cel mai nou videoclip al trupei, High.

 Regizat de Florin Botea si echipa sa de la Rival Film, clipul o are protagonista pe Laura Cosoi. Povestea dintre Laura si trupa Grimus a luat nastere in aceasta vara, atunci cand actrita a ascultat pentru intaia oara prima piesa de pe viitorul album al trupei, intitulata Priveste-ma (Preview) . Pentru ca i-a placut foarte mult melodia, Laura a povestit intr-un interviu cum a descoperit atat piesa, cat si trupa Grimus iar la inceputul verii au avut ocazia sa se si cunoasca. Prezenta la TIFF, Laura s-a aflat in sala la proiectia filmului Love Building, pe a carui coloana sonora se regaseste si single-ul In Your Eyes (Preview) a baietilor originari din Cluj, acestia fiind invitati sa cante live piesa pe scena, la finalul proiectiei filmului.

 Astfel s-a nascut o frumoasa prietenie si dupa ce actrita a venit la concertul pe care Grimus l-a sustinut la editia din acest an a festivalului B’estfest, a fost de acord sa apara in urmatorul videoclip pe care trupa voia sa il filmeze pentru cel de-al doilea single de pe albumul Emergence, intitulat High.

 Pe 4 septembrie, Grimus si Laura, impreuna cu Florin Botea si echipa de productie, au filmat intr-o locatie din Tunari, timp de 10 ore videoclipul piesei High.  Timpul a trecut repede pentru ca toti s-au simtit bine la filmari, au facut haz de necaz, mai ales ca au intampinat ceva dificultati cu varul proaspat dat pe pereti, care era imposibil de evitat in hala care a gazduit filmarile.

 “Am descoperit cu surprindere si entuziasm ca Laurei ii plac piesele noastre si ne-am bucurat atunci cand a acceptat propunerea de a aparea in noul nostru videoclip. Am fost incantati sa descoperim ca ea ne intelege muzica, ne admira piesele si traieste ca si noi versurile melodiilor noastre. High este un single aparte pentru noi si ne-am dorit sa avem un videoclip care sa fie altfel decat ceea ce poate ar fi asteptat publicul nostru de la Grimus. Laura a fost cea mai buna alegere si ii multumim ca a fost alaturi de noi, ne-a inteles spiritul artistic si a iubit piesa asta din prima clipa in care a ascultat-o”, a declarat Vali Rauca, chitaristul si compozitorul trupei Grimus.

 Laura, la randul sau, a declarat despre aceasta colaborare: “Ma bucur foarte mult ca fac parte si eu din frumoasa poveste a melodiei High. Cei de la Grimus sunt cu adevarart speciali, iar piesele lor mi-au mers la suflet. Ii ascult in masina non stop si le stiu pe de rost toate versurile pline de insemnatate. Stiu ca ei scriu istorie acum, iar eu sunt printre privilegiatii care le-au fost aproape."

 Pentru acest videoclip, de styling-ul Laurei Cosoi s-a ocupat Silvia Serban si Idelier (www.idelier.com), in timp ce vestimentatia baietilor de la Grimus a fost realizata de H&M.

 

Emilia Mihailescu - New Business Development Manager

Înapoi