PNDR 2014-2020

25.07.2013 15:09

PNDR 2014 - 2020 va avea 11 măsuri şi 2 subprograme, pentru zona montană şi pomicultură

Este o analiză în curs, care se face acum. Ca idee, s-au stabilit 11 măsuri în viitorul PNDR, pentru că nu vor mai fi pe axe, ci pe măsuri. Faţă de cele 11 măsuri, mai apare şi un subprogram pentru zona montană, la care trebuie să integrăm şi problema producătorilor de lapte din zona de munte, şi va mai fi un subprogram pe pomicultură, tot pe pilonul II, de devoltare rurală”, ne-a declarat Achim Irimescu.
A fost o presiune de la Ministerul Dezvoltării, care are grijă de comunităţile locale, astfel că, deşi Comisia a zis să nu mai dăm bani pe infrastructură, până la urmă o să dăm peste 1 miliard de euro pentru infrastructura rurală”, a precizat secretarul de stat în MADR.
Apoi, 30 la sută din totalul banilor, deci din cele 7,1 miliarde de euro, impune Comisia pe actuala axă 2 de agromediu şi investiţii cu efect de mediu. Foarte importante ca priorităţi sunt investiţiile în fermă, unde stăm cel mai prost la utilaje, apoi investiţiile în industria alimentară, acolo unde mai e cazul. Aici trebuie să facem o analiză foarte atentă. De exemplu, într-un judeţ am 8-10 abatoare şi în judeţul vecin, nici un abator, sau sunt unităţi care s-au realizat doar în proporţie de 70-80% şi n-au mai avut bani şi s-au blocat”, a detaliat Achim Irimescu.
Este foarte important să stabilim clar şi sprijinul pentru tinerii fermieri şi o măsură pe care o am eu în vedere ar fi să creştem ajutorul pentru stabilirea tinerilor de la 40.000 la 70.000 de euro, numai că am început să am dubii în momentul în care am văzut că pe măsura actuală sunt solicitări foarte multe şi nu le putem onora, că nu avem bani, deci dacă o să creştem suma, o să reducem şi mai tare numărul de beneficiari, deci s-ar putea să dau înapoi de la ce am anunţat”, a explicat secretarul de stat.

Măsura pentru fermele de semi-subzistenţă o să dispară, dar va apărea o nouă măsură pentru fermele mici, care vor primi 15.000 de euro”, a mai spus Irimescu.
Sunt 480 milioane de euro care au mers către această măsură şi care puteau fi folosite într-o modalitate mult mai corectă, cum ar fi, de exemplu, fermele de familie”, a spus Daniel Constantin. „Măsura 141 cu siguranţă nu se va mai găsi în forma în care este astăzi. Vor exista măsuri, cred eu, mult mai eficiente decât a fost măsura 141, în care acordăm cinci ani 1.500 de euro (pe an - n.red.) către gospodăriile ţărăneşti, în care, din punctul meu de vedere, nu facem decât să prelungim agonia”, a adăugat acesta, precizând că nu vor fi alocaţi nici bani în plus prin actualul PNDR, deşi sunt peste 22.000 de proiecte declarate eligibile, iar fondurile ajung pentru puţin peste 14.000 de proiecte.   (agroinfo.ro)