prima masura din PNDR 2014-2020 din luna mai
25.03.2014 11:13
Prima măsură din noul PNDR, respectiv 'Investiţii în exploataţii agricole' şi fermele de familie care are alocată o sumă de 150 de milioane de euro, se va lansa la începutul lunii mai, a declarat ministrul agriculturii, Daniel Constantin.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a transmis în data de 21 martie 2014 prima varianta a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 - 2020 către serviciile specializate ale Comisiei Europene, în vederea obţinerii unei opinii din partea experţilor europeni asupra conţinutului viitorului PNDR. Cea mai importantă măsură din noul PNDR vizează "Investiţii în active fizice" şi are prevăzută o sumă de 1,932 miliarde de euro, cu trei submăsuri, respectiv modernizarea fermelor, procesare şi infrastructură, iar cea mai mare sumă - 1,025 miliarde euro este orientată către modernizarea fermelor.
"Dezvoltarea exploataţiilor şi a întreprinderilor" are prevăzută fonduri de 1,032 miliarde de euro în noul PNDR, circa 619 milioane de euro vor merge către "Instalarea tinerilor fermieri" şi 412,8 milioane euro pentru "Start up şi dezvoltarea de microîntreprinderi".
O altă măsură din noul PNDR vizează "Serviciile de bază şi reînnoirea satelor din zonele rurale" cu fonduri de un miliard de euro, iar agricultura ecologică va beneficia de peste 200 de milioane de euro în următorii şapte ani.
O altă măsură importantă este cea legată de "Gestionarea riscurilor", care are alocată o sumă de 397,8 milioane de euro. sursa: Agerpres
———
Înapoi